Problema transnistreană trebuie rezolvată pe cale paşnică, Nicolae Timofti
Problema transnistreană trebuie rezolvată pe cale paşnică, în cadrul unui dialog, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, într-un interviu pentru Radio Chişinău, citat de Info-Prim Neo.
Nicolae Timofti a accentuat că negocierile trebuie să se poarte în formatul 5+2 şi că este gata să stea la masa dialogului cu oricine de care depinde rezolvarea acestei probleme. Şeful statului a subliniat necesitatea comunicării şi consolidării încrederii dintre cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Nu văd altă cale decât cea paşnică. Şi noi trebuie să convingem cetăţenii de pe ambele maluri că trebuie să trăim în pace şi să construim poduri, peste care ne vom mişca liber unul către altul şi vom întoarce încrederea unul în celălalt, că facem parte din poporul aceluiaşi stat şi noi trebuie să făurim împreună, în interesul nostru comun”, a notat preşedintele.
Formatul „5+2” include reprezentanţii părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri: Moldova, administraţia de la Tiraspol, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE. Ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 a avut loc la sfârşitul lunii februarie 2012 la Dublin, Irlanda.