Problema transnistreană nu se află pe agenda de lucru a summitului CSI

Conflictul transnistrean nu a fost discutat în cadrul Consiliului miniştrilor de externe ai CSI, care s-a desfăşurat joi, 8 octombrie, la Chişinău. Ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, a declarat pentru presă că această problemă nu va fi discutată nici în cadrul Consiliului şefilor statelor CSI vineri, 9 octombrie, transmite Info-Prim Neo. Referindu-se la acest subiect, preşedintele Comitetului executiv al CSI, Serghei Lebedev, a subliniat că „problema nu a fost discutată, dar ministrul de externe al Federaţiei Ruse a declarat în cadrul reuniunii în format restrâns, că miniştrii de externe şi şefii statelor CSI vor acorda sprijin maxim în primul rând în soluţionarea conflictului din Nagorno-Karabakh şi în al doilea – în soluţionarea problemei transnitrene”. „A fost confirmată pregătirea miniştrilor de externe de a sprijini autorităţile din aceste ţări în identificarea soluţiilor echitabile şi urgente în soluţionarea acestor conflicte”, a adăugat Lebedev. Întrebat ce părere are despre „Memorandumul Kozak”, Leancă a declarat că acesta ţine de domeniul trecutului şi că în prezent mai important pentru autorităţile R. Moldova este să „încerce să găsească noi soluţii pentru problema transnistreană în formatul de negocieri existent”. Republica Moldova predă la acest summit Federaţiei Ruse preşedinţia în CSI. Rusia va prezida CSI începând cu 1 ianuarie 2010. Următorul Consiliu al miniştrilor de externe ai statelor CSI va avea loc în martie, 2010, la Moscova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.