Problema maidanezilor la intersecţii de idei şi oportunităţi

Regia Autosalubritate şi organizaţiile nonguvernamentale implicate în sterilizarea maidanezilor din capitală nu fac faţă numărului mare de câini, spun oficiali din Primărie. În aceste condiţii, municipalitatea solicită implicarea Serviciului Veterinar de Stat, dar şi a clinicilor private. Pe de altă parte, atragerea în proces a privaţilor poate genera alte pericole, spun responsabilii serviciilor centralizate, transmite Info-Prim Neo Până la sfârşitul săptămânii va fi procurat utilaj nou pentru prinderea câinilor. Dacă şi clinicile private se vor implica, numărului maidanezilor prinşi şi supuşi sterilizării va fi semnificativ mai mare, a declarat luni, 8 septembrie, în şedinţa operativă de la Primărie viceprimarul Vladimir Coteţ. Primarul Dorin Chirtoacă a comunicat că la 11 septembrie în şedinţa Consiliului municipal Chişinău va fi propusă alocarea surselor pentru sterilizarea a 2000 de câini – 1000 de masculi şi 1000 de femele. „Asta ar însemna aproximativ 500 mii lei. După aceea o să vedem ce alte alocaţii suplimentare trebuie efectuate”, a declarat Chirtoacă. Edilul spune că în cadrul Serviciul Serviciul Veterinar de Stat ar putea activa un dispecerat care să deţină informaţia despre intervenţiile care au loc. „Cei de la cabinetele private trebuie doar să ne spună în ce zi sunt efectuate intervenţiile”. „În felul acesta evităm şi aglomeraţia”, a menţionat Dorin Chirtoacă. Banii pentru sterilizare urmează a fi transferaţi Serviciului Veterinar de Stat, care ulterior va achita cabinetelor şi clinicilor bani pentru serviciile prestate în bază de contract, a mai spus edilul. Potrivit viceprimarului Nistor Grozavu ar fi binevenită doar sterilizarea femelelor, întrucât perioada de îngrijire a masculilor post sterilizare este mai lungă şi nu există spaţii suficiente pentru aceasta. Dacă sunt lăsaţi liberi înainte de a se vindeca complet, există riscul să se îmbolnăvească şi să devină purtători de infecţie. Actualmente zece cabinete şi patru clinici veterinare private pot fi implicate în sterilizarea câinilor, însă doar clinicile au licenţă pentru această activitate, a spus şeful Serviciului Veterinar de Stat al municipiului Chişinău, Radu Mudreac. Totodată, Mudreac a menţionat că nu susţine ideea sterilizării maidanezilor în clinici private , întrucât acolo sunt aduse animalele de companie care locuiesc împreună cu stăpânii şi nu este bine ca acestea să fie tratate în aceleaşi spaţii. De asemenea, Mudreac a propus ca maidanezii bătrâni şi bolnavi să fie eutanasiaţi, de exemplu pe teritoriul necropolei din gestiunea Regiei Autosalubritate. În replică şeful Regiei Autosalubritate, Tudor Maniv, a menţionat că pe teritoriul necropolei nu există condiţii pentru sterilizare şi eutanasiere, iar darea în exploatare a unei încăperi adecvate ar putea dura şi trei luni. Din acest motiv, Autosalubritate se va ocupa doar de prinderea şi transportarea câinilor. Potrivit Serviciul Veterinar de Stat sterilizarea câinilor costă 90 lei pentru masculi şi 180 lei pentru femele. Părţile implicate se vor convoca într-o nouă şedinţă pentru a definitiva intenţiile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.