Problema juridică a conflictelor îngheţate este discutată prea puţin, experţi

Dreptul la libertate şi securitate al persoanei în regiunile de conflict este pus în discuţie marţi, 5 mai, într-o conferinţă internaţională la Chişinău, desfăşurată de către Asociaţia „Promo-LEX”, transmite Info-Prim Neo. „Împreună cu experţii străini vom depista exemplele pozitive ale unor ţări pentru a le implementa în legislaţia naţională, dar şi pe cele negative pe care trebuie să le evităm”, a spus Alexandru Postică, directorul executiv al asociaţiei. Referindu-se la situaţia din Abhazia şi Osetia de Sud, Nikoloz Legashvili, avocat, preşedintele Consiliului de administrare al asociaţiei „Articolul 42 al Constituţiei” din Georgia a spus că „acum putem afirma cu certitudine că Rusia este cea de-a doua parte şi nu garantul securităţii şi păcii, aşa cum s-a autodefinit la început. Rusia este participantă a conflictului care durează mai mult de 15 ani, timp în care a fost încălcat şi violat dreptul la securitate al georgienilor”. Legashvili a menţionat că „este o deosebire mare dintre zona de conflict din R. Moldova şi cele din Georgia atunci când este vorbim despre traversarea hotarului. „La noi este periculos să te afli pe teritoriile separatiste, unde după evenimentele din vară s-a întărit hotarul cu forţele armate şi tancurile Rusiei”. Dumitru Mânzărari, expert al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul, spune că lipsa trăsăturilor violente evidente este o caracteristică particulară a conflictului transnistrean. „Este mai dificil de a provoca izbucniri violente, întrucât ambele părţi (R. Moldova şi Transnistria) nu aplică modalităţi militare de agresiune. În acest context putem evita încălcări ale drepturilor omului”, a declarat Mânzărari. Potrivit lui, „conflictul îngheţat s-a transformat într-un cadru politic, generat de Federaţia Rusă şi este foarte important să înţelegem mecanismele şi scopurile care stau în spate”. „În scopul respectării drepturilor cetăţenilor din zona de conflict, noi ne-am concentrat pe două acţiuni pozitive: urmărim asigurarea drepturilor omului prin intermediul mijloacelor de informare în masă şi prin contactele pe care le avem cu organizaţiile neguvernamentale care au acces în regiune”, a declarat viceministrul reintegrării, Ion Stăvilă, referindu-se la eforturile autorităţilor constituţionale. „Republica Moldova este mai slabă decât oponentul său în conflict. Pe parcursul perioadei conflictului, R. Moldova mai mult s-a supus decât a balansat. Chişinăul trebuie să aibă o voce, astfel încât să nu permită ca soarta ei să fie hotărâtă de marele puteri”, a spus în replică Dumitru Mânzărari. Conferinţa va continua şi mâine. Experţii vor discuta despre libertatea şi siguranţa persoanei în regiunea Caucazului de Nord şi în fosta Iugoslavie, dar şi despre rolul Curţii Penale Internaţionale. Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect al Fondului Marshall – „Libertatea şi siguranţa persoanei în regiunile de conflict”.
  • alexandru postica despre obiectivul intrunirii cu expertii straini.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.