Pro Moldova: Îndemnăm toți cetățenii să o votăm pe Maia Sandu

Deputatul Grupului parlamentar Pro Moldova, Vladimir Cebotari, spune că au avut loc consultații cu colegii din Organizația municipiului Chișinău a partidului și decizia unanimă este de a mobiliza masiv membrii, simpatizanții și de a îndemna toți cetățenii să o voteze la funcția de președinte pe Maia Sandu, transmite IPN.

„Duminică, 1 noiembrie, trebuie să ieșim la vot, să alegem președintele Republicii Moldova și totodată, să decidem soarta țării. Țara și oamenii sunt absorbiți în sărăcie totală, datorii, în corupție. Guvernarea nu face nimic pentru oamenii simpli, i-a uitat pe timp de pandemie, i-a închis in case fără să le ofere un pachet social, le-a închis afacerile, dar ia obligat să achite impozite, credite și chirii. Oamenii pleacă masiv din țară, nu își mai leagă viitorul de Republica Moldova”, precizează deputatul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, funcția de președinte este una de administrare a afacerilor externe, dar și de numire în funcție a persoanelor care înfăptuiesc justiția, „Suntem convinși că Maia Sandu va scoate țara din izolarea internațională în care a băgat-o Igor Dodon. Suntem convinși că Maia Sandu nu va numi în funcții în justiție persoane compromise și corupte”, a mai spus Vladimir Cebotari.

Partidul Pro Moldova l-a înaintat la alegerile prezidențiale pe liderul formațiunii, deputatul Andrian Candu, însă candidatura acestuia nu a fost înregistrată de către Comisia Electorală Centrală. CEC a motivat că nu în toate unitățile administrativ-teritoriale în care au fost colectate semnături s-au respectat condițiile de validitate privind numărul minim necesar de 600 de semnături.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.