Pro Moldova a sesizat conducerea Parlamentului legat de denumirea „Pentru Moldova”

Grupul parlamentar Pro Moldova atenționează că fiecare partid are denumire integrală, denumire prescurtată şi simboluri proprii, iar prin utilizarea acestora de către alții se încalcă legea. Într-un comunicat de presă, Pro Moldova atenționează asupra faptului că este ilegală înregistrarea în Parlament a vreunei fracțiuni, grup parlamentar, platformă politică, structură sau orice altă formă de asociere a deputaților sau partidelor politice, care să conțină denumirea ,,Pentru Moldova” sau alte formule sinonime cu denumirea înregistrată oficial a Partidului Pro Moldova. Sesizarea în cauză a fost transmisă și conducerii Parlamentului, transmite IPN.

„Sintagma „Pentru Moldova”, utilizată de un grup de deputați și o fracțiune parlamentară, este identică, din punct de vedere semantic, cu denumirea partidului „Pro Moldova”, fapt certificat de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării”, precizează Pro Moldova în comunicatul de presă emis. 

Deputații fac apel către reprezentanții mass-media să evite sintagma „Pentru Moldova” în comunicarea despre activitatea altor entități, persoane sau formațiuni decât în cazul activității și a membrilor Pro Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.