„Privatizarea” locurilor de parcare în curţile blocurilor locative se pedepseşte

În timp ce unii şoferi nu-şi găsesc niciodată un loc de parcare în curţile blocurilor în care stau, alţii îşi rezolvă problema instalând obstacole metalice sau chiar garduri pentru a delimita un spaţiu personal de parcare. Solicitat de Info-Prim Neo, şeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare din capitală, Petru Gontea, a declarat că acest lucru este interzis, iar tot ce se face abuziv, trebuie pedepsit. Potrivit lui Petru Gontea, nu există niciun regulament care ar stabili că şoferii au dreptul să-şi delimiteze locuri speciale pentru parcarea maşinilor personale. Toate locurile de parcare din interiorul curţilor sunt comune, pentru toţi locatarii care deţin un mijloc de transport. „Am demarat vara trecută un set de măsuri prin care să fie permise parcările în curţi, dar unii şoferi fac abuz. Când am permis parcările în curţile blocurilor am convenit că, dacă mărim suprafaţa de asfalt, atunci trebuie să existe şi suprafeţe de iarbă, ca să avem cu ce respira. Nu toţi însă respectă aceste reguli”, a menţionat Petru Gontea. În cazul în care proprietarii de automobile instalează în curţile blocurilor tot felul de obstacole care limitează parcarea altor şoferi, trebuie sesizate preturile de sector în vederea demontării acestora. Amenda pe care o pot încasa astfel de persoane este de 600-700 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.