Privatizarea companiei Moldtelecom mai are de aşteptat
Privatizarea operatorului naţional de telecomunicaţii „Moldtelecom” se va efectua în momentul în care vor fi întrunite toate condiţiile pentru a avea un operator de telefonie de talie mondiala. O poziţia în acest sens a formulat premierul Vlad Filat, notează Info-Prim Neo.
„Moldtelecom-ul va fi privatizat atunci când vor fi întrunite toate condiţiile, aceasta însemnând pregătirea acestei întreprinderi. Un element foarte important este că în urma acestui proces de privatizare să avem pe piaţă un operator de talie mondială care să aducă servicii de calitate”, a declarat Vlad Filat, prim-ministrul Republicii Moldova.
Vlad Filat a mai precizat că perioada de timp, până se vor întruni condiţiile pentru privatizare, nu este una apropiată, iar faptul că sunt anumite acţiuni de pregătire nu înseamnă că procesul privatizării începe.
Săptămâna trecută ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a anunţat că în următoarele 3-4 luni ar putea fi gata foaia de parcurs pentru privatizarea companiei.
Sindicatele din ţară sunt s-au pronunţat împotriva privatizării operatorului naţional de telecomunicaţii „Moldtelecom”
Vlad Filat a spus ca nu vede începerea procesului de privatizare anul acesta şi nici anul viitor.