În viziunea Centrului analitic independent „Expert-Grup”, Guvernul Republicii Moldova trebuie să aibă în anul 2014 printre priorităţile de bază consolidarea fiscală, indiferent de etapa ciclului electoral. Pentru a asigura stabilitatea finanţelor publice este necesară realizarea reformelor de restructurare a sectorului bugetar şi îmbunătăţirea mecanismului de administrare fiscală, care ar permite creşterea încasărilor bugetare, transmite IPN.
Potrivit Expert-Grup, semnarea unui memorandum cu Fondul Monetar Internaţional ar putea fi o prioritate imediată a Guvernului, deoarece ar permite asigurarea unei siguranţe împotriva eventualelor şocuri externe. De asemenea, va facilita debursarea asistenţei tehnice din partea comunităţii donatorilor. În viziunea experţilor, pe parcursul anului 2014 presiunile din partea Federaţiei Ruse asupra Republicii Moldova ar putea creşte, având în vedere eventuala semnare a Acordului de Asociere cu UE, dar şi alegerile parlamentare de la Chişinău.
În acest context, va creşte şi dependenţa de gazul rusesc, iar autorităţile trebuie să tindă spre negocierea unui contract pe termen lung, care să includă un preţ flotant în corespundere cu oscilaţiile pe piaţă. Acest lucru ar permite, pe de o parte, asigurarea unei anumite previzibilităţi în relaţiile cu Federaţia Rusă în domeniul energetic, iar pe de altă parte, ajustarea preţului la tendinţele pieţei care, pe termen lung, au tendinţa să scadă drept urmare a diversificării surselor alternative de energie.
O altă prioritate de politici, în viziunea Expert-Grup, trebuie să fie abordarea mai insistentă a problemei datoriei de circa 4 miliarde dolari pentru gazul consumat de către regiunea transnistreană. Pe termen lung, acţiunile necesare ţin de finalizarea lucrărilor la gazoductul „Iaşi-Ungheni” şi interconectarea ulterioară la infrastructura şi piaţa europeană de hidrocarburi, ceea ce va diminua dependenţa de furnizorul rus.
Următorul an va pune la grea încercare şi relaţiile dintre partidele aflate la guvernare, notează experţii independenţi. Menţinerea calmului şi echilibrului în relaţiile reciproce dintre componentele alianţei va deveni din ce în mai dificilă pe măsura apropierii alegerilor parlamentare. În aceste condiţii, există riscul tergiversării sau chiar suspendării implementării unui şir de reforme sistemice.
Un alt risc vizează alimentarea tendinţelor separatiste în unele regiuni ale ţării. În viziunea Expert-Grup, pentru a diminua acest risc, autorităţile trebuie să comunice eficient cu populaţia, în mod special cea din zonele rurale, precum şi cu populaţia alolingvă.
Experţii sugerează ca programele investiţionale iniţiate de autorităţi să ancoreze toate regiunile ţării, indiferent de preferinţele electorale şi interesele politice particulare. Aceasta va contribui la minimizarea riscului proliferării unor eventuale tensiuni sociale, fie la relansarea şi/sau acutizarea tendinţelor separatiste.