logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 10 ianuarie 2019


https://www.ipn.md/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-10-ianuarie-2019-7978_1046344.html

Alegerile din acest an ar putea fi considerate drept un record de folosire a resurselor administrative. De această părere este directorul executiv IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, care și-a înaintat candidatura pe circumscripția 15 Călărași din partea blocului ACUM DA PAS. Grupurile folosite ca surse administrative sunt pădurarii, medicii, profesorii, poștașii, adică toate serviciile care stau în slujba statului și sunt reglementate de către stat.

Asociația Promo-LEX atestă, în contextul desfășurării alegerilor parlamentare în baza sistemului mixt, un activism sporit al anumitor concurenți deja înregistrați sau potențiali concurenți. Astfel, în perioada monitorizată, 10 decembrie-8 ianuarie, s-au constat în jur de 280 de evenimente, dintre care circa o sută pot fi calificate drept oferire de cadouri în perioada electorală. Constatările se conțin în al doilea raport al Misiunii de observare a scrutinului parlamentar, prezentat de Asociație.

Candidații la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, 32 la număr, pentru circumscripția națională, din partea Partidului Politic Mișcarea Populară Antimafie, au fost înregistrați la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Este al șaselea concurent electoral înregistrat pe circumscripția națională.

Totodată, formațiunea nu participă la următoarele parlamentare pe circumscripțiile uninominale pentru că nu recunoaște sistemul electorală mixt. Potrivit lui Sergiu Mocanu, formațiunea ar fi boicotat aceste alegeri, dacă s-ar fi angajat toate partidele să facă un front comun.

Și blocul electoral ACUM nu susține referendumul consultativ care va avea loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare și îndeamnă alegătorii să nu voteze în cadrul plebiscitului. Într-o conferință de presă, liderul PPPDA Andrei Năstase, a spus că acest referendum a fost stabilit cu încălcarea legii. Iar Alexandru Slusari, candidat din partea Blocului ACUM a declarat că „acest referendum nu este argumentat științific și tehnic nu există o explicație de ce numărul deputaților trebuie redus anume la 61 de deputați. Toate aceste subiecte pot fi rezolvate ulterior, în mod legal, în viitorul Parlament, după ce ACUM va prelua puterea”.

Și în scrutinul mixt, în ceea ce ține de desemnarea și înregistrarea candidaților, principalii actori rămân a fi partidele politice. În circumscripțiile uninominale, din totalul grupurilor de inițiativă, 73% sunt constituite de partide și blocuri, iar 27% de cetățeni care își propun să candideze independent. Totodată, pentru circumscripția națională, la data de 9 ianuarie, au fost înregistrate doar cinci partide, ceea ce reprezintă un număr mic, comparativ cu scrutinele precedente. Constatările se regăsesc în al doilea raport al Misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 24 februarie, prezentat de către Asociația Promo-LEX.

În altă ordine de idei, Misiunea de Observare constată că din cauza sistării de către Comisia Electorală Centrală a accesului registratorilor la Registrul de Stat al Alegătorilor, observatorii Promo-LEX nu au reușit să monitorizeze deplin gradul de actualizare și perfecționare a datelor privind listele electorale. Promo-LEX își exprimă nedumerirea față limitarea accesului pentru registratori la RSA pentru perioada 28 decembrie 2018 – 10 ianuarie 2019, în plină perioadă electorală când conținutul RSA necesită o actualizare cât mai minuțioasă, inclusiv cu implicarea registratorilor.

Partidul Socialiștilor se așteaptă la o campanie electorală dură și spune că este pregătit de ea. „Ca partid, ne dorim ca aceste alegeri să fie corecte, echidistant reflectate de mass-media, iar partidele politice să se alinieze la acel cod de conduită în campanie pe care l-am subsemnat”, a declarat lidera PSRM, joi, într-o conferință de presă. Referindu-se la candidații PSRM pentru circumscripțiile uninominale, Zinaida Greceanîi a spus că 46 dintre ei au și prezentat listele cu semnături. În total au fost colectate circa 35 de mii de semnături.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a expediat o scrisoare oficială prim-ministrului Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în legătură cu promisiunea potrivit căreia de la 1 ianuarie trebuiau să fie anulate taxele de import pentru mai multe categorii de mărfuri din Republica Moldova. Într-o postare pe o rețea de socializare, șeful statului a scris că neexecutarea acestei înțelegeri a provocat dificultăți exportului moldovenesc.

Igor Dodon reiterează că, de la 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare o altă Hotărâre a Guvernului rus prin care este interzis importul mărfurilor ucraineşti în Rusia, precum și a mărfurilor din alte țări care sunt introduse pe teritoriul Federației Ruse prin tranzitarea teritoriului Ucrainei.

Amănunte pe IPN!