logo

Moldova a tot schimbat un tâlhar pe altul. Ciclu IPN


https://www.ipn.md/ro/moldova-a-tot-schimbat-un-talhar-pe-altul-ciclu-ipn-7978_1028865.html

La 25 de ani de Independenţă, Agenţia de presă IPN „s-a  autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”.
---

Dumitru Postovan, deputat în primul Parlament, semnatar al Declaraţiei de Independenţă: Cei 25 de ani de Independenţă a Republicii Moldova sunt ani în care se putea de făcut mult mai mult. Am fi putut fi la un alt nivel, chiar alături de ţările baltice. Nu ne putem lăuda cu prea multe realizări – stăm cu mâna întinsă şi furăm miliarde.


Fostul parlamentar consideră că, dacă am fi trăit mai bine, am fi putut vorbi despre realizări, am păşi înainte spre lumea civilizată. Realizările sunt atunci când omul este liber, dar şi când are mijloace de existenţă. Nivelul de viaţă de astăzi este dovada aşa ziselor-realizări. Jumătate din populaţia aptă de muncă este plecată peste hotare, iar acasă rămân doar bătrânii, satele sunt pustii, casele sunt dărâmate, drumurile stricate etc.

Deşi oamenii sunt extrem de pesimişti, totuşi speranţă mai există. Dacă ar fi schimbată clasa politică, ar exista un scop, oamenii ar vedea că se face ceva. Dumitru Postovan afirmă că toată lumea trebuie să înţeleagă că doar populaţia trebuie şi poate face schimbarea. „Chiar şi la alegerile prezindeţiale trebuie de depus maximum efort pentru a ne izbăvi de cei care induc lumea în eroare”, spune fostul deputat.

În opinia sa, ţara are nevoie de tineri, care şi-au făcut studiile peste hotare. Până acum poporul „a schimbat un tâlhar pe altul”. „În 2009 a venit altă putere pentru că am fost sătui de precedenta. E nevoie să-i taxăm mai des, să nu -i lăsăm câte 4-6 ani să se umple de râie, pentru că e greu să-i lecuieşti acum”, spune Dumitru Postovan.

I-ar fi complicat să găsească un răspuns potrivit pentru un copil care l-ar întreba de ce trebuie să se mândrească cu faptul că este cetăţean al Republicii Moldova. Chiar şi nepotului său îi este greu să-i explice că în ţara noastră poate fi bine. Dar aici ne sunt rădăcinile, neamul, bunicii. Dacă în cei 25 de ani de Independenţă, Republica Moldova ar fi fost „urcată” într-un autobuz şi se mişca înainte, era poate altfel, însă în aceşti ani acest mers a fost doar imitat, afirmă semnatarul Declaraţiei de Independenţă.

„Suntem un popor mic şi trebuie să stăm bine cu toţii, nu să alegem între est şi vest”, a mai spus fostul deputat.
---

Dumitru Postovan – deputat în primul Parlament, semnatar al Declaraţiei de Independenţă. În perioada 1976-2009, a deţinut funcţia de preşedinte de colhoz în raionul Drochia. Din 2008 este pensionar.

Elena Nistor, IPN

Materialele din Ciclul: „Gânduri despre şi pentru Moldova” sunt difuzate începând cu data de 18 iulie. Printre protagonişti îi avem pe: Dumitru AlaibaIurie CiocanAna-Maria Ţulea, Ion Manole,Olga GagauzStella CiobanuIurie LeancăVictor ParlicovDoru CuroşuIgor MeriacreValeria ŞeicanCiprian RaeţchiAndrei Năstase  Ghenadie Gâlcă, Arcadie Barbăroşie, Valeriu Matei, , Eugen Doga, Nicolae Botgros, Igor Dodon, Iulia Iabanji, Petru Macovei, Mariana Onceanu Hadârcă, Maia Sandu etc.