 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Nerecunoașterea legalității alegerilor din municipiul Chișinău, în urma unor hotărâri dubioase ale instanțelor de judecată din Moldova, a sporit neîncrederea cu care deja era îmbibată relația UE cu Moldova. Autoritățile moldovenești au eșuat să probeze că nu au nicio implicație în influențarea sistemului judecătoresc. Inocența guvernării a fost demolată definitiv după ce aceasta a lansat atacuri verbale grave contra instituțiilor europene, după ce Comisia Europeană a amânat livrarea primei tranșe a asistenței macro-financiare. În principal, pe de o parte, guvernarea a acuzat instituțiile UE de partizanat politic în favoarea opoziției extra-parlamentare (PAS, Platforma DA). Pe de altă parte, autoritățile moldovenești și-au manifestat nemulțumirea față de nerespectarea de către UE a angajamentelor contractuale față de Moldova, care ar fi îndeplinit toate condițiile tehnice (IPN, 9 Iulie 2018) pentru a intra în posesia asistenței macro-financiare. Chiar dacă acuzațiile Chișinăului au afectat imaginea UE per ansamblu, ținta principală a fost Parlamentul European, a cărei rezoluție privind situația din Moldova (5 iulie 2018) a echivalat indirect „invalidarea alegerilor din municipiul Chișinău” cu furtul din sectorul bancar, dezvăluit în 2014-2015.
Reacția furioasă a partidului de la guvernare (Partidul Democrat) față de suspectarea de către Bruxelles a unor nereguli grave legate independența sectorului judecătoresc, a scos în evidență mai multe probleme sistemice cu care se confruntă regimul politic de la Chișinău.
În primul rând, devine din nou clar că UE nu crede în informația furnizată de partea moldovenească prin canalele diplomatice. Totodată, activitatea diplomației moldovenești este subminată de acțiunile politice ale guvernării. În al doilea rând, este confirmat faptul că Chișinăul are o toleranță minimă sau niciuna față de pre-condițiile politice ale UE. Or, complexitatea cerințelor europene pentru asigurarea instituțiilor democratice nu poate fi la fel de ușor digerată precum o acțiune sectorială (adoptarea unei legi etc.). Nu în ultimul rând, guvernarea a demonstrat că interesul politic personal, de supraviețuire politică după 2019, prevalează asupra intereselor naționale ale țării, care se construiesc pe termen lung.
Degradarea dialogului politic UE-Moldova nu este nicidecum favorabilă pentru buna implementare a Acordului de Asociere, deoarece guvernarea este concentrată pe propria agenda politică, iar atenția UE este mutată de la reforme spre stratagemele politice ale actorilor politici locali. Astfel, sub pretextul gestionării crizei în jurul „invalidării alegerilor”, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au inițiat discuții despre noi modificări ale legislației electorale, care să reglementeze folosirea rețelelor de socializare în campaniile electorale (IPN, 2 Iulie 2018). Mai mult ca atât, guvernarea continuă să țină publicul, dar și partenerii externi, cu ochii închiși vizavi de ziua alegerilor parlamentare, care ar putea fi mutată pentru începutul lui 2019. Cu cât mai incertă este guvernarea, cu atât apar mai multe suspiciuni despre intențiile guvernării de a (re)croi condițiile politice necesare pentru a se menține la putere.
Situația din Moldova creează însă un precedent periculos în regiunea Parteneriatului Estic, deoarece țările cu relații avansate cu UE (Ucraina, Georgia) pot observa cum un regim oligarhic poate supraviețui chiar și în fața unei relații de putere asimetrice cu UE. Altfel spus, regimul oligarhic din Moldova le oferă posibilitatea partenerilor săi din Ucraina și Georgia să studieze capacitatea și limitele de reacție ale UE față de abaterile de la normele democratice, prescrise în Acordurile de Asociere și întărite de principiul de condiționalitate.
De ce Moldova e diferită de Ucraina și Georgia?
Regimul politic de la Chișinău, concentrat în jurul oligarhului și liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, este puternic dezavantajat comparativ cu cel în care operează omologii săi de la Kiev și Tbilisi – Petro Poroshenko și Bidzina Ivanishvili.
În primul rând, dependența Moldovei față de UE este net superioară, comparativ cu Georgia sau Ucraina. Aceasta constă, în primul rând, în legături comerciale strânse (peste 65% din comerțul total este cu UE), capitalul uman semnificativ (diasporă masivă în UE) și investiții capitale (proiecte investiționale realizate de BERD, BEI).
În al doilea rând, gradul de legitimitate a Partidului Democrat este inferior celui de care beneficiază omologii ucraineni și georgieni și se menține congelat la cota de 10% din preferințele electoratului. Ambianța politică neprietenoasă motivează guvernarea de la Chișinău să violeze diverse principii democratice și să testeze limitele acceptabilului în raport cu UE. De când formațiunile politice a lui Poreshenko și Ivanishvili au preluat puterea (2014 și respectiv 2012), acestea nu au fost niciodată într-o situație la fel de complicată cu cea în care se situează regimul guvernat (in)formal de către Vladimir Plahotniuc.
În al treilea rând, regimul de la Chișinău se află în fața alegerilor parlamentare vitale pentru existența partidului și a conducerii acestuia. În urma acestor alegeri, Democrații ar putea fi nevoiți să se coalizeze cu forțele pro-ruse, mai ales după ce „invalidarea alegerilor” a distrus orice calcul realist despre posibilitatea constituirii unei coaliții de guvernare a forțelor pro-europene. În Kiev și Tbilisi, care vor desfășura alegeri după 2018, dispoziția electoratului este mai favorabilă, deși există o tendință generală de neîncredere față de partidele asociate cu oligarhi și de reînnoire generală a scenei politice.
În ce constă „precedentul moldovenesc”?
Modul în care acționează guvernarea de la Chișinău arată extremele negative la care poate ajunge o țară, cunoscută pentru aspirații europene, dar controlată de forțe politice oligarhice. Într-o formă subtilă, partidul de la conducerea țării a reușit să îmbine implementarea parțială a unor prevederi ale Acordului de Asociere (aspecte tehnice în comerț, sectorul vamal etc.) cu ignorarea, amânarea sau încălcarea altora (politicile anti-corupție, asigurarea concurenței libere, statul de drept etc.). Astfel de implementare hibridă a angajamentelor față de UE creează o marjă largă de manevră pentru guvernare, în care avansurile sunt diminuate de regrese, iar progresul general este foarte fragil.
Cele întâmplate deja în Moldova deschide noi „perspective” pentru regimurile politice similare din regiune, al căror punct comun de comparație este monopolul forțelor oligarhice asupra procesului de luare a deciziilor politice. Precedentul moldovenesc exemplifică o competiție dintre actorii oligarhici și instituțiile UE. Deocamdată, primii dovedesc faptul că UE poate fi indus în eroare, iar relația cu aceasta poate fi exploatată în folosul propriei agende politice. În același timp, UE își dezvăluie slăbiciunile, care decurg din gândirea strategică, stricta ghidare de prevederile legale agreate și refuzul de a intra în jocul actorilor locali.
Precedentul moldovenesc ar putea deveni o sursă de inspirație pentru regimurile oligarhice din Georgia și Ucraina, dacă acestea vor simți amenințarea unei anihilări iminente a sistemelor clientelistice care le aparțin. Două aspecte majore pot fi deduse din acest precedent.
Primul aspect ține de faptul că acesta proiectează capacitatea unei guvernări de se confrunta cu UE, atunci când vine vorba de supraviețuirea sa politică. Mai mult ca atât, guvernarea în cauză poate trece cu vederea pre-condițiile politice cu care este condiționată asistența macro-financiară din partea UE. La fel ca și Moldova, Ucraina și Georgia beneficiază de asistența UE, care implică cerințe tehnice cu privire la respectarea instituțiilor democratice. Guvernarea de la Chișinău a fost mereu reticentă vizavi de precondițiile politice de la bun început și chiar le-a comparat cu intervenții în afacerile interne sau limitarea suveranității (cazul schimbării sistemului electoral în 2017).
Iar cel de-al doilea aspect denotă gradul de sacrificiu pe care și-l poate permite o guvernare în deteriorarea conștientă și deliberată a dialogului cu UE, cu condiția că pot fi accesate ajutoare financiare și legitimitate externă din alte surse. Mai exact, guvernarea a reușit să coordoneze în mod excelent relația cu FMI și Banca Mondială, compensând astfel relația șifonată cu UE. Totodată, centralizarea atenției spre soluționarea dosarului transnistrean a echilibrat atitudinea guvernelor naționale din interiorul UE care, odată cu preluarea președinției de către Austria, este preocupată în primul rând de probleme existențialiste (migrația, frontierele externe) și Balcanii de Vest.
În loc de concluzie...
Episodul „invalidării alegerilor” a ilustrat o abordare tactică și elementul de surpriză, folosite de guvernare pentru a minimiza consecințele deteriorării inevitabile a dialogului cu UE. Cea din urmă a recurs doar la amânarea acordării primei tranșe a asistenței macro-financiare (Comisia Europeană) și adoptarea unei rezoluții dure de către Parlamentul European.
Prin intransigența sa politică și caracterul său aventurist în raport cu UE, guvernarea de la Chișinău creează un precedent negativ în regiune, pentru alte țări care dezvoltă relații avansate cu UE și sunt conduse de regimuri oligarhice.
Puterea de răspândire a precedentului moldovenesc asupra altor țări va depinde de modul cum UE va gestiona situația creată. O simplă amânare a primei tranșe din asistența macro-financiară pare insuficient, mai ales după ce autoritățile au transferat toată responsabilitatea pe UE și opoziția extra-parlamentară, inclusiv pentru eșecul reformei justiției.
Fără o reacție dureroasă pentru guvernare, precedentul moldovenesc riscă să se extindă spre Georgia și Ucraina în viitorii ani. Suspendarea asistenței bugetare și realocarea finanțării libere către societatea civilă, mass-media și proiecte directe pentru autoritățile publice locale ar putea fi o soluție pentru UE. Aceasta ar crește șansele ca guvernarea să-și schimbe comportamentul, dar și ar descuraja interesul față de aplicarea precedentului moldovenesc în alte părți ale Parteneriatului Estic.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.