Principiul egalităţii presupune că participanţii nu vor putea pune precondiţii Eugen Carpov

Documentul semnat la Viena, la negocierile în formatul 5+2, are denumirea de „Principii şi proceduri de conducere a negocierilor”. Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, spune că este vorba despre modalitatea de desfășurare a acestor negocieri şi primul principiu prevede că participanţii nu vor pune precondiţii, părţile vor demonstra voinţă politică şi vor purta dialogul într-o manieră consecventă. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” la Publika TV, transmite Info-Prim Neo. Eugen Carpov a menţionat că la următoarea rundă nu se vor mai pune în discuţie regulile procedurale de negocieri, ci se va trece la subiecte de substanţă şi primul aspect este socio-economic. Eugen Carpov a mai menţionat că Guvernarea a stabilit primii trei paşi pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Primul pas este deblocarea procesului de negocieri oficiale, care s-a produs deja, al doilea - stabilirea unui dialog intern Chişinău-Tiraspol, care a început prin diplomaţia fotbalistică, diplomaţie culturală, şi al treilea pas sunt măsurile de încredere. „Trebuie să vedem care sunt problemele, ce ne dezbină, şi să avansăm pe calea reglementării conflictului”, a spus vicepremierul. Pe 17 şi 18 aprilie la Viena, Austria, a avut loc cea de-a treia rundă de negocieri oficiale în formatul „5+2”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.