„Încurajăm Guvernul să pună în aplicare recomandările prealabile ale Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) pentru Moldova, care rămân restante, menționează Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat de presă. Totodată, sursele mass-media trebuie să ofere acces egal pentru toți candidații și să-i abordeze într-o manieră echitabilă, corectă, echilibrată și imparțială, în conformitate cu normele legale din Republica Moldova. „În cele din urmă, noi credem că scopul tuturor partidelor și al candidaților este același, să asigure un viitor democratic și prosper pentru Moldova și cetățenii ei. Statele Unite vor continua să ajute poporul moldovenesc să atingă acest obiectiv”, se mai spune în comunicat.
Partidul Național Liberal a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Lista PNL conține 40 de candidați, prima fiind lidera formațiunii, Vitalia Pavlicenco.
Pe locul doi pe listă este fosta ministră Alexandra Can, iar pe locul trei este primul președinte al PNL, fostul deputat Andrei Iuri-Apostol. Aceștia sunt urmați de Gheorghe Furdui, candidatul PNL al comunității cetățenilor Republicii Moldova din străinătate, Sergiu Ioniță, care candidează și la Hâncești, Ion Calmâc, secretarul general al PNL, care candidează la Căușeni, dar și Nicolae Bîrnaz, care va candida și la Drochia. De asemenea, pe listă se regăsește și președintele Asociației Veteranilor de Război-1992 Tiras-Tighina, Anatolie Caraman. În circumscripția uninominală nr. 47, or. Camenca, Râbnița, Dubăsari și Grigoriopol candidează ex-comandantul voluntarilor din orașul Grigoriopol, Alexei Mocreac.
Partidul Voința Poporului a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie. Potrivit liderului Ștefan Urîtu, formațiunea participă la alegeri pentru a salva Moldova de prăpastia în care se duce tot mai mult. „Ne încadrăm în această luptă pentru a schimba situația și pentru a face ca legea în Republica Moldova să fie respectată”, a declarat liderul formațiunii.
Partidul Democrat anunță că a decis să trimită corpului diplomatic din țară, observatorilor OSCE, dar și finanțatorilor direcți ai Promo-LEX (USAID, Fundația Soros, Consiliul Europei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău) o analiză a partidului privind cele două rapoarte emise până acum de asociație privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 2019.
„Considerăm că aceste două rapoarte ale Promo-LEX, din noiembrie 2018 și ianuarie 2019, conțin mai multe informații neadevărate, neverificate, trunchiate, ceea ce conduce la concluzia că activitatea de monitorizare electorală Promo-LEX nu este deloc obiectivă”, se menționează într-un comunicat de presă al Partidului Democrat.
Vlad Kulminski, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, este de părere că guvernarea a creat toate condițiile pentru a câștiga următoarele alegeri în orice situație. În opinia lui, singura problemă cu care se confruntă acum guvernarea Republicii Moldova este recunoașterea sau nerecunoașterea acestor alegeri din partea partenerilor internaționali, din partea misiunilor de observare. „Iată acel raport al Promo-LEX (n.r. cel mai recent raport, care a fost criticat de membrul CEC Iurie Ciocan) vorbește foarte clar despre aceste derapaje sau încălcări care deja s-au produs și este vorba de un volum masiv – 300 de cazuri – oferirea cadourilor în perioada electorală”, spune Vlad Kulminski. Potrivit lui, guvernarea ar vrea să restricționeze prezentarea unor asemenea rapoarte care vorbesc direct despre încălcări, care ar putea duce la nerecunoașterea alegerilor de către partenerii internaționali.
Anul 2018 a fost unul de succes pentru diplomația moldovenească. Republica Moldova a fost activă pe plan internațional, iar în 2019 nu va face decât să confirme și să intensifice eforturile anterioare. Declarații în acest sens a făcut ministrul afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul ceremoniei festive dedicate Zilei Diplomatului.
Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a declarat că pe parcursul anilor politica externă a Republicii Moldova a avut diferite traiectorii și priorități. Deseori Moldovei i se reproșa că încearcă să stea pe două scaune, astfel că în ultimii trei ani s-a muncit pentru a aduce claritate în acest sens. Potrivit premierului, astăzi există o majoritate considerabilă de moldoveni care se expune larg în favoarea vectorului european”, a relevat premierul.
Reușita procesului de integrare europeană a Republicii Moldova ține, în primul rând, de ea însăși. România o va susține, dar este decisivă implementarea reformelor asumate în contextul acordului de Asociere cu UE. Declarațiile au fost făcute de ministrul afacerilor externe al României, Teodor Meleșcanu, în cadrul unui briefing de presă la Chișinău.
Prezentând raportul de activitate al Guvernului pentru trei ani, șeful executivului a menționat că un lucru de care este mândru îl reprezintă faptul că s-a reușit creșterea veniturile oamenilor „nu prin declarații populiste, dar prin schimbări și reforme care au adus echitate și echilibru în sistem”.
„Ceea ce cu siguranță nu poate fi negat este că am adus stabilitate economică. După criza în care era țara în 2015, când PIB-ul a scăzut cu 0,5%, din 2016 am pus Republica Moldova pe un trend ascendent și țara noastră a intrat într-un nou ciclu economic. Avem o creștere economică constantă, de peste 4%. Ceea ce înseamnă unul dintre cele mai înalte ritmuri de creștere din regiune”, a declarat premierul.
Amănunte pe IPN!