În cadrul ciclului „2018: cum a fost și cum n-a fost!?”, Agenția de presă IPN prezintă viziunea oficialităților și a societății civile asupra reglementării transnistrene. Din cuprins: Mai multe inițiative în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului; Reglementarea problemei transnistrene durează deja prea mult timp; Restanțe sunt mai multe.
Pentru organizarea și desfășurarea referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019 vor fi alocați peste 10 milioane de lei. Devizul de cheltuieli a fost aprobat de către Comisia Electorală Centrală.
În realitate, președintele Igor Dodon nu-și dorește ca socialiștii să obțină majoritatea la alegeri. Acest lucru l-ar forța să formeze executivul și să suporte povara guvernării. Andrei Popov, președintele Institutului pentru Inițiative Strategice, consideră că și Partidul Democrat are obiectivul ca PSRM să obțină în jur de 30-35 de mandate în următorul Parlament, ca să nu ofere mai mult spațiu pentru alți lideri și partide mai puțin „îmblânzite” și mai hotărâte. „De aceea, se activează și Partidul Șor, bănuiesc că există explicație și de ce Partidul Comuniștilor a anunțat că va participa nu doar pe liste, dar și pe circumscripții uninominale”, a menționat președintele Institutului pentru Inițiative Strategice.
Prezentând raportul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018 premierul Pavel Filip, a declarat: „Am construit așa lucrurile în ultimii ani, încât acest proces de îmbunătățire a vieții oamenilor pe care l-am început trebuie să fie ireversibil”.
Conform premierului, „anul 2016 a fost anul în care am ieșit din criză și am stabilizat economic țara, în 2017 am făcut reforme, am făcut ordine și am adus echitate în anumite domenii. Aceste eforturi ne-au permis anul acesta, în 2018, să începem să construim, să majorăm pensii și salarii, să construim drumuri bune, să cumpărăm ambulanțe și să-i ajutăm pe tineri să-și cumpere prima casă. În 2019 lucrurile bune trebuie să continue”.
Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor nu au participat la ultima ședință a Parlamentului. Liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, a spus pe parcursul anului de nenumărate ori fracțiunea PSRM a cerut audierea Guvernului, dar nu s-a acceptat. „Ceea ce este astăzi, nu este decât un fals prezentat de către guvernare”.
Iar deputații din fracțiunile Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat, Partidului Comuniștilor au părăsit sala de ședințe a Parlamentului, în momentul în care la tribună a venit premierul Pavel Filip pentru a prezenta raportul de activitate.
Liderul PLDM, Tudor Deliu, a menționat că „ după expirarea de drept a mandatului actualului Parlament, vine Guvernul cu raportul, încălcând flagrant articolul 127 din regulament, care prevede că trebuia repartizat cu cel puțin zece zile înainte, astfel ca deputații să poată lua cunoștință de acest raport. De asemenea, în acest raport se face mai mult o dare de seamă a Parlamentului și nu a Guvernului, deoarece sunt enumerate legile și actele care au fost adoptate și nicidecum implementarea, care este funcția de bază a Guvernului”, a notat deputatul liberal-democrat.
Partidul Acțiune și Solidaritate reclamă acțiuni de corupere a alegătorilor de către demnitari și membri ai Partidului Democrat, referindu-se la un anunț pe pagina oficială de Facebook a PDM Botanica, din care rezultă oferirea de către organizație a unor „pomeni electorale”, cu poze în care apar mai multe produse alimentare.
PAS califică ca fiind total ipocrită poziția PDM, care, pe de o parte, învinuiește PAS pentru distribuirea unor pliante informative, iar, pe de altă parte, împarte pomeni electorale comițând prin aceasta infracțiuni penale.
Legile adoptate de Parlament ca rezultat al muncii unui grup de lucru în cadrul proiectului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova” nu își fac pe deplin efectul. Părerea a fost exprimată de către Ion Bunduchi, directorul executiv al Asociației Presei Electronice, în cadrul unui eveniment de totalizare a proiectului. Potrivit lui Peter Michalko, ambasadorul UE în Moldova, mass-media este unul dintre pilonii construcției democratice. Diplomatul spune că ar dori să vadă progrese în privința adoptării celorlalte legi, ce țin de publicitate, stimulentele fiscale și accesul la informație, care împreună cu legația deja adoptată ar crea un cadru juridic calitativ mai bun pentru mass-media.
Ieri au intrat în vigoare pedepsele mai aspre pentru șoferii care urcă băuți la volan. Prima dintre acestea spune că șoferilor care vor urca băuți la volan li se va ridica provizoriu permisul de conducere până la pronunțarea unei hotărârii judecătorești. Instanța de judecată urmează să examineze, în cel mult trei zile, ca să confirme sau să infirme ridicarea permisului, iar un permis temporar nu va fi acordat.
Amănunte pe IPN!