Principalii indicatori ai pieței serviciilor de telefonie mobilă sunt în scădere ușoară

În primul trimestru al anului curent, numărul utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă a scăzut cu 28,5 mii (- 0,6%) față de perioada similară a anului 2017 și a totalizat peste 4,4 milioane. Totodată, volumul traficului de voce s-a diminuat cu 1,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și a însumat aproape 1,5 miliarde de minute. Iar volumul total al vânzărilor acestor servicii s-a micșorat cu 5,4% și a alcătuit peste 749,1 milioane de lei. Datele sunt prezentate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), într-un comunicat de presă citat de IPN.

Trendul negativ este cauzat de schimbarea preferințelor de consum ale utilizatorilor, care aleg serviciile alternative de comunicare prin rețeaua Internet – Skype, Viber, WhatsApp etc., acestea fiind gratuite.

Scăderea numărului de utilizatori a fost cauzată de micșorarea bazelor de clienți ale companiilor Orange (-29,1 mii) și Moldcell (- 8 mii). În același timp, baza de utilizatori ai companiei Moldtelecom a crescut cu mai bine de 8,6 mii. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă raportată la 100 de locuitori a scăzut cu 0,8 puncte procentuale și a alcătuit 124,8%. Traficul voce mediu lunar per utilizator este de 262 de minute.

Volumul vânzărilor înregistrate de Moldcell a scăzut cu 8,9% și a însumat peste 227,2 milioane de lei, iar vânzările realizate de Orange s-au diminuat cu 5,2% și au totalizat 481,6 milioane de lei. Veniturile provenite din vânzarea serviciilor de telefonie mobilă de către Moldtelecom au crescut cu 15,8% și au depășit 40,2 milioane de lei.

Venitul mediu lunar per utilizator de telefonie mobilă (ARPU) a scăzut cu 1,9% și a alcătuit 68,7 lei. Moldtelecom a înregistrat un ARPU de 83,5 lei, Orange –  72,3 lei, iar Moldcell – de 60,5 lei.

Cotele de piață ale celor trei furnizori de servicii de telefonie mobilă, în funcție de cifra de afaceri, nu au suferit schimbări notabile. Orange continuă să dețină cea mai importantă cotă de piață: 64,28%, iar Moldcell şi Moldtelecom - cote de piață în mărime de 30,36% și, respectiv, de 5,36%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.