Prin Programul de schimb FLEX, elevii din Moldova au posibilitatea de a petrece un an academic în SUA
Filiala Consiliilor Americane pentru Învăţământ Internaţional „ACTR/ACCELS” anunţă desfăşurarea ediţiei 2008-2009 a Programului de schimb FLEX. Finanţat în întregime de Guvernul SUA, programul oferă elevilor din R. Moldova posibilitatea de a petrece un an academic în SUA.
Programul se desfpşoară în bază de concurs, finaliştii fiind selectaţi de către o comisie independentă din SUA, alcătuită din experţi în domeniul învăţământului internaţional şi al schimbului academic. Elevii selectaţi îşi vor face studiile într-un liceu din SUA şi vor trăi într-o familie americană.
La prima etapă a competiţiei sunt invitaţi să participe elevii claselor a 9-a, a 10-a şi a 11-a născuţi în perioada 1 ianuarie 1991 - 15 iulie 1993,cu media academică nu mai mică de 8,00, care nu s-au aflat în SUA pe o perioadă mai mare de trei luni în ultimii 5 ani şi nu vor avea impedimente în obţinerea vizei SUA.
Programul oferă oportunităţi egale tuturor solicitanţilor şi nu face discriminări pe bază de rasă, culoare, sex, religie, origine naţională sau etnică, handicapuri sau disabilităţi. Candidaţii eligibili cu handicap fizic sunt încurajaţi să participe la concurs.
Testările se vor desfăşura în perioada 19 septembrie-19 octombrie în oraşele Edineţ, Călăraşi, Leova, Bălţi, Anenii Noi şi Chişinău. Înregistrarea pentru participanţii din Chişinău se va desfăşura în perioada 8-17 octombrie la oficiul Consiliilor Americane.
Prin decizia Ministerului Educaţiei şi Tineretului al R. Moldova, participanţii la programul de schimb FLEX din clasele absolvente urmează să repete anul de studii la reîntoarcerea în Moldova.