Primul proprietar al cafenelei „Guguță” nu și-a primit banii nici până acum pentru vânzarea acesteia

Lilia Munteanu, primul proprietar al fostei cafenele „Guguță” din centrul capitalei, cea care a cumpărat-o de la autoritățile locale, spune că nu și-a primit banii nici până acum de pe urma vânzării ei. Femeia de afaceri spune că a cumpărat cafeneaua cu 5,6 milioane de lei de la autoritățile locale și a vândut-o cu 5,7 milioane, conform actelor, însă a primit până acum doar 30 de mii de dolar, adică 527 de mii de lei, după cursul valutar de astăzi, transmite IPN.

„Nu mi-au dat banii, mi-au dat primii 30 de mii de dolari, mi-au întors așa ca o arvonă”, a declarat femeia de afaceri la emisiunea „60 de minute” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Lilia Munteanu susține că imediat ce a cumpărat cafeneaua, s-au început presiunile ca să o cedeze pentru că ar fi fost un mare interes pentru aceasta din partea omului de afaceri, actualmente deputat în Parlament din partea Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. „Printre altele, eu am încercat să ajung la dumnealui, după ce a fost luată cafeneaua de la mine, ca să-i explic că este un obiect furat pentru că nu s-a achitat cu mine nimeni și n-am fost primită niciodată”, a menționat femeia de afaceri.

După ce a cumpărat cafeneaua, Lilia Munteanu spune că în local au fost făcute percheziții de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC), fostul CNA. Femeia de afaceri consideră că acest lucru s-a făcut pentru a-i fi sustrase toate actele în original de proprietate, însă ele nu au fost găsite atunci. În plus, femeia susține că a fost și arestată în anul 2017, dar a fost eliberată la două zile, iar acum are deschise pe numele ei mai multe dosare penale fabricate.

Primii cumpărători cărora le-a vândut cafeneaua au fost persoane cu care femeia de afaceri a mai avut tangență anterior. „Ei mi-au propus să facă împăcarea cu mine ca eu să nu am probleme cu CCCEC, că la cafenea pretinde oricum domnul Plahotniuc. Eu am înțeles că CCCEC era subordonat dumnealui”, spune Lilia Munteanu. Femeia de afaceri spune că primii cumpărători au fost Ion Lambantu și Iurie Drost, care ulterior apar în schemele legate de fraudele de la Banca de Economii. Lilia Munteanu spune că ulterior a aflată că imediat ce a fost cumpărată de la ea, cafeneaua „Guguță” a fost gajată la bancă contra sumei de peste două milioane de euro.

După ce a fost gajată, cafeneaua a fost cumpărată de la instituția bancară de către compania „Finpar Invest” (n.r. firmă care se regăsește în raportul Kroll privind frauda bancară și ar fi afiliată lui Vladimir Plahotniuc).

Lilia Munteanu spune că încearcă să-și caute dreptatea și să-și recupereze banii pe care i-a investit.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE