Primul ministru al apărării a scos de sub tipar o carte despre războiul de pe Nistru

Generalul Ion Costaş şi-a lansat cartea „Zilele eclipsei sau cronica războiului nedeclarat”, despre subtilităţile istorice prin care a trecut Republica Moldova din 1989 până în 1993. Cartea conţine, pe lângă abordările personale ale autorului, o serie de documente care vizează începutul războiului de pe Nistru şi formarea nerecunoscutei republici nistrene, transmite Info-Prim Neo. Lucrarea cuprinde momente istorice importante – arestarea şi eliberarea liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, amănunte despre procesul de înlăturare de pe scena politică a lui Mircea Druc, detalii legate de împărţirea proprietăţii Armatei Sovietice, formarea UTA Găgăuzia. „Am încercat în această carte să scot la iveală nişte adevăruri evidente, care erau tăinuite. De ce nu a fost păstrat statul Republica Moldova împreună cu Transnistria şi cine a fost cointeresat în acest fapt – iată care sunt principalele întrebări la care vine să răspundă această carte”, a declarat Ion Costaş. Analistul politic Anatol Ţăranu a menţionat că abordările din această lucrare vor genera reacţii diferite ale politicienilor, din moment ce este scrisă de Ion Costaş, cel care cunoaşte, poate, mult mai bine decât alţii dedesubturile politicii moldoveneşti. „Sunt informaţii pe care societatea noastră trebuie să le cunoască în mod neapărat, pentru că este vorba despre istoria statului Republica Moldova. Dacă vrem să ne formăm ca neam, ca ţară, trebuie să cunoaştem viziunile celor care au trecut prin acele timpuri şi au fost implicaţi în aceste procese”, a spus Anatol Ţăranu. „Zilele eclipsei sau cronica războiului nedeclarat” este scrisă în limba rusă, dar va fi tradusă şi în română, şi engleză. Volumul a apărut la editura Universul, în 2000 de exemplare. În librării poate fi găsită cu 200 de lei. În 1990 Ion Costaş a fost numit preşedinte al Comisiei Sovietului Suprem al RSSM pentru Securitatea Statului şi probleme militare, iar între 1990-1992 a deţinut funcţia de ministru al afacerilor interne. Pe 5 februarie 1992, prin decret prezidenţial, este numit ministru al apărării, fiind eliberat din funcţie peste câteva luni. Apoi a fost numit ataşat militar în România, de unde a fost rechemat în octombrie 1993 şi trecut în rezervă. Este decorat cu Ordinul "Pentru serviciul în forţele armate ale ţării natale". Anul trecut, în februarie, generalul Victor Catan l-a decorat cu „Crucea de merit", cea mai înaltă distincţie a MAI, cu prilejul zilei sale de naştere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE