Primul fond nestatal de pensii va semna iniţial contracte cu clienţii corporativi
Consiliul de administrare al Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare (CNPF) a înregistrat Planul de pensii „Victoria Raţional”. Acesta se adresează companiilor şi persoanelor particulare, care doresc contracte de pensii suplimentare, pentru a-şi asigura o bătrâneţe lipsită de griji, transmite Info-Prim Neo.
Alexandru Zgardan, director pe administrarea Fondului de pensii al companiei „Victoria Asigurări” a menţionat în cadrul Clubului presei economice, că la prima etapă vor fi semnate contracte cu clienţii corporativi. Persoanele particulare vor putea deveni membri ai fondului până la 1 ianuarie 2009.
„Până acum în Republica Moldova nu a existat posibilitatea obţinerii unei pensii nestatale, suplimentare la pensia achitată de stat. Situaţia demografică reclamă asemenea necesitate la noi, ca şi în alte ţări europene unde numărul persoanelor în etate devine tot mai numeros, iar contribuţiile salariaţilor nu mai sunt suficiente pentru a le asigura un trai decent bătrânilor”, a subliniat Alexandru Zgardan.
Suma minimă care poate fi transferată este de 100 lei lunar, iar cea maximă nu este limitată de regulamentul companiei. Acesta pentru o mai mare flexibilitate. Legislaţia prevede că poate fi transferată o sumă de până la 15% din venit.
Printre aceste avantaje sistemului, Alexandru Zgardan a menţionat neimpozitarea contribuţiilor orientate în fondurile nestatale de pensii, garantarea reîntoarcerii mijloacelor la data ieşirii la pensie şi a unei părţi a venitului investiţional, siguranţa acestor mijloace.
Clienţii corporativi ar putea să transfere mijloace şi să creeze o pensie suplimentară pentru angajaţi, oferindu-le un pachet social mai bun. Deja o companie străină, care lucrează în RM, a anunţat că vrea să fie clientul Victoria Raţional, a comunicat Alexandru Zgardan.
Planul de pensii „Victoria Raţional” va investi mijloacele depuse de clienţi în primi doi ani în valori mobiliare de stat sau le va plasa în depozite bancare. Mai târziu, când piaţa valorilor mobiliare corporative se va dezvolta, o parte din bani – dar nu mai mult de 50% din mijloacele deţinute, ar putea fi investite în acestea.
Potrivit invitaţilor Clubului de presă, în prezent în Moldova se lucrează la lansarea a altor câtorva fonduri de pensii nestatale.
Expertul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniţă, a spus că trebuie să mai treacă 5-8 sau 10 ani ca fondurile de pensii nestatale să convingă contribuabilii că pensiile pe care le plăteşte statul şi care reprezintă 27% din salariul mediu pe economie, nu permite a supravieţui.
IDIS „Viitorul” intenţionează să elaboreze un concept şi eventual un proiect de lege privind fondurile de pensii private, bazate pe contribuţiile obligatorii ale populaţiei. Această experienţa în alte ţări demonstrează că oamenii în etate au posibilitate nu doar să se întreţină din contul pensiilor, dar şi să călătorească etc., a mai spus expertul economic.