Primul Festival al Porumbului a culminat cu o mămăligă de peste jumătate de tonă

Festivalul Porumbului a fost organizat în premieră în Republica Moldova, în localitatea Porumbeni, raionul Criuleni. Organizatorii au gătit o mămăligă de 550 de kg, care tinde să fie cea mai mare care s-a făcut vreodată. Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, a remarcat că prin această acţiune se doreşte promovarea tradiţiilor ţării, transmite IPN.

Vasile Bumacov a subliniat că porumbul este un produs foarte important pentru economia Republicii Moldova, iar cultivarea acestuia va cunoaşte noi etape după ce Institutul de fitotehnie „Porumbeni” a trecut perioada de declin şi a început a propună noi hibrizi de porumb.

Vicepreşedintele raionului Criuleni, Dionisie Urâtu, a remarcat că, datorită porumbului, în raion activează mai multe companii producătoare de carne, de mezeluri şi mai multe mori de măcinat grăunţele.

Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, prezent la eveniment, a spus că a contribuit personal la argumentarea necesităţii deschiderii Institutului de fitotehnie „Porumbeni”, acum 40 de ani. „Aceste instituţii de cercetare trebuie să fie susţinute şi renovate, puse pe roate, în beneficiul ţării”, a spus primul preşedinte al ţării. Mircea Snegur a adăugat că porumbul ocupă jumătate din toată producţia de grăunţoase şi este o cultură care va ajuta ţara să dezvolte sectorul de creştere a vitelor.

La festival invitaţii din ţară şi de peste hotare au avut ocazia să vadă expoziţii de meşteşugărit şi de tehnică pentru agricultură conservativă. Pe lângă mămăliga gigant, oaspeţii au gustat friptură şi porc la rotişor, dar şi porumb.

Festivalul Porumbului a fost organizat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Institutul de fitotehnie „Porumbeni”, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul raional Criuleni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE