Primul deces din cauza complicaţiilor provocate de gripă

O femeie din raionul Teleneşti, în vârstă de 67 de ani, a decedat din cauza complicaţiilor provocate de gripă de tip AH1N1. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către directorul Spitalului raional din Teleneşti, Alexei Bivol.

Potrivit specialiştilor de la punctul focal al Centrului Naţional de Sănătate Publică, femeia a fost diagnosticată cu pneumonie, edem pulmonar şi insuficienţă cardiacă. Femeia s-a stins la spital pe 29 ianuarie.

Şeful serviciului de presă al CNSP, Ion Nistor, a declarat pentru IPN că acesta este primul caz de deces din cauza complicaţiilor provocate de gripă din sezonul gripal 2015-2016. Datele referitor la numărul cazurilor de îmbolnăvire cu gripă şi infecţii respiratorii urmează a fi făcute publice în a doua jumătate a zilei.

Totodată, astăzi, 2 februarie, la Guvern a fost convocată o şedinţă de lucru, condusă de vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, în cadrul căreia urmează a fi discutată situaţia epidemiologică din ţară.

Şedinţa este programată pentru ora 15.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.