Primele troleibuze noi vor fi puse pe rute până la sărbătorile pascale

Primele 20 de troleibuze noi vor fi scoase la traseu înainte de sărbătorile pascale. Acestea vor circula pe ruta nr. 22, care traversează centrul Chişinăului. „Să facem un cadou locuitorilor municipiului Chişinău, măcar de Paşti”, a declarat primarul general, Dorin Chirtoacă, în şedinţa de luni de la Primărie, transmite Info-Prim Neo. Şeful Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, a declarat că 15 troleibuze care au ajuns deja la Chişinău sunt dotate cu echipamentul necesar pentru a putea fi puse pe rute. În această săptămână sunt aşteptate ultimele 5 troleibuze din prima tranşă. Primele troleibuze procurate de municipalitate de la uzina „Belkommunmash” din Minsk au ajuns la Chişinău la sfârşitul lunii martie. În total au fost cumpărate 102 troleibuze. Autorităţile municipale susţin că acestea au un consum redus de curent electric, sunt dotate cu sistem electronic de afişaj şi tichetare, au trei uşi duble şi podea joasă pentru îmbarcarea persoanelor în scaune cu rotile. Troleibuzele urmează să fie aduse la Chişinău până pe 1 iunie curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.