Primele rezultate oficiale ale anchetei în cazul străzii Alba Iulia vor fi anunţate la mijlocul săptămânii
Rezultatele anchetei iniţiate în cazul străzii Alba Iulia urmează să fie gata până la mijlocul săptămânii. Dispoziţia a fost dată de primarul Dorin Chirtoacă, nemulţumit că cercetările durează atât de mult timp. Pe de altă parte, viceprimarul Nistor Grozavu spune că pentru definitivarea expertizelor este nevoie de încă aproape o lună, transmite Info-Prim Neo.
Nistor Grozavu spune, totuşi, că până joi municipalitatea va avea primele rezultate oficiale a expertizei fizico-mecanice a materialului folosit la reparaţia străzii. Au fost prelevate mai multe probe de asfalt la intersecţia cu strada Paris, iar rezultatele diferă.
Viceprimarul a mai spus că a fost format un grup tehnic, cu experţi ai Primăriei, Ministerului Transporturilor şi cu reprezentanţi ai firmei care a executat lucrările. Grupul a analizat deja caietul de sarcini. Urmează să fie audiaţi diriginţii de şantier şi responsabilii care au semnat pentru materialele utilizate în reparaţii.
După finalizarea anchetei firma responsabilă de reconstrucţia străzii Alba Iulia ar putea fi obligată să o repare din nou. Primele fisuri au apărut la nici trei luni de la darea acesteia în exploatare după reparaţia integrală.