Primele 10 familii de sinistraţi vor păşi în curând pragul caselor noi

Primele 10 familii de sinistraţi, care au optat pentru o locuinţă cumpărată, vor păşi în curând pragul caselor noi. Guvernul, convocat sâmbătă în şedinţă, a aprobat alocarea a 1,85 milioane de lei pentru procurarea imobilelor, transmite Info-Prim Neo. Casele sunt amplasate în satele Cotul Morii, Obileni, Nemţeni şi Secăreni din raionul Hânceşti, în satele Ghioltosu şi Coteşti din raionul Cantemir, în oraşul Ungheni şi în satul Măcăreşti din raionul Ungheni. În medie costul unei locuinţe este de 185 de mii de lei. Viceministrul de stat, Anatolie Onceanu, a declarat că pentru celelalte 60 de familii sinistrate, care au ales o casă cumpărată în loc de una construită, locuinţele vor fi procurate în patru tranşe, ultima în luna octombrie. Beneficiarii vor putea să treacă în casele noi imediat ce vor fi încheiate contratele de vânzare-cumpărare a imobilelor. Totodată, pe platoul din zona satului Leuşeni au fost săpate toate gropile pentru temelia celor 530 de case pentru sinistraţii din Cotul Morii şi turnate 83 de fundaţii. Până acum au fost ridicaţi pereţii şi tavanele la opt case. Locuitorii din cele patru sate devastate de inundaţiile din vară ( Obileni, Cotul Morii, Sărăteni şi Nemţeni) vor obţine şi vor înregistra gratuit titlurile de proprietate asupra locuinţelor. O echipă mobilă a Oficiului Cadastral Teritorial Hânceşti va avea deplasări în teritoriu pentru a primi în audienţă persoanele care au probleme cu perfectarea actelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.