Gazul românesc va ajunge la consumatorii din Republica Moldova la începutul primăverii. Pentru a putea asigura toţi cetăţenii moldoveni cu gaz din România este nevoie de încă 2 etape de lucrări şi circa 100 de milioane de euro. Afirmaţia aparţine ambasadorului României în Republica Moldova, Marius Lazurca, invitatul emisiunii „În Profunzime”, notează IPN.
Marius Lazurca a comunicat că linia gazoductului de la Iaşi a ajuns la Prut unde vor avea loc lucrări de traversare a râului, care vor dura câteva săptămâni. Primele cantităţi de gaz sub presiune vor fi furnizate locuitorilor din raionul Ungheni. O dată ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, gazul livrat de România va face parte din reţeaua naţională. Însă pentru a deveni pe deplin funcţional şi pentru a minimaliza dependenţa Moldovei de gazul rusesc, gazoductul mai are nevoie de încă 2 etape de prelungire printr-o reţea magistrală de la Ungheni la Chişinău.
A treia etapă presupune construcţia unei staţii de comprimare, care ar putea fi ridicată la Iaşi, ceea ce va permite livrarea unei cantităţi suficiente de gaz pentru consumul intern al Republicii Moldova din punct de vedere al volumului şi al presiunii de circulaţie.
România este gata să-şi asume costurile de extindere a reţelei de gazoduct pe teritoriul Republicii Moldovei. Proiectul s-ar putea bucura de susţinerea financiară a Uniunii Europene, a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a Băncii Europene de Investiţii, dar şi Statele Unite ale Americii s-au arătat dispuse să investească în sistemul termoenergetic din Moldova.