Primarul va propune taxe de 1 milion de lei pentru cazinourile din Chişinău
Proiectul de decizie privind modificarea taxelor locale în municipiul Chişinău va fi disponibil pe pagina electronică a municipalităţii cel târziu marţi seara, 18 decembrie. Despre aceasta a comunicat primarul general, Dorin Chirtoacă, în şedinţa operativă de la Primărie.
Până să fie votat în şedinţa Consiliului municipal Chişinău, proiectul va fi supus dezbaterilor publice. Potrivit edilului, noile taxele locale trebuie să aducă venituri suplimentare în bugetul municipal, totodată nu trebuie să fie exorbitante ca să „sufoce” agenţii economic.
Dorin Chirtoacă a mai spus că pentru agenţii economici mici şi mijlocii se va propune majorarea taxelor cu 20%. Pentru antreprenorii cu activităţi care promovează modul sănătos de viaţă taxele se vor menţine la acelaşi nivel, ba chiar ar putea să se discute despre o uşoară diminuare a acestora. Exact invers stau lucrurile când vine vorba despre cazinouri sau sălile cu jocuri de noroc, unde primarul spune că taxele trebuie să crească simţitor.
Dorin Chirtoacă va propune taxe anuale de 1 milion de lei pentru cazinouri şi de 25 de mii de lei pentru un aparat de joc, comparativ cu 4 mii cum este acum.
Proiectul urmează să fie votat până la sfârşit de an.