Primarul oraşului Cimişlia şi ministrul dezvoltării informaţionale ar trebui să se aleagă cu dosar penal, jurnalişti

Primarul oraşului Cimişlia şi ministrul dezvoltării informaţionale ar trebui să se aleagă cu dosar penal. De această părere sunt jurnaliştii Valeriu Saharneanu, Arcadie Gherasim şi Petru Bogatu. Observatorii au semnalat că la secţia de votare nr.7 din această localitate un alegător, Zinaida Bazatin, figura pe liste de 52 de ori, dar cu date diferite ale buletinului de identitate, transmite Info-Prim Neo. Jurnaliştii spun că pe parcursul zilei alegerilor, 29 iulie, au aflat despre sute de nereguli şi fraude electorale. Una din cele mai grave este faptul că o persoană, însoţită de doi consilieri ai PCRM din or. Sângera, a tras cu pistolul şi a rănit un tânăr, fiul liderului AMN din această localitate. Valeriu Saharneanu, Arcadie Gherasim şi Petru Bogatu remarcă că într-o secţie de votare a fost identificat un membru al biroului electoral care a introdus în încăpere mai multe buletine de vot, au fost înregistrate încercări de scoatere a buletinelor de vot din secţiile de votare şi chiar a ştampilei „Votat”. Poliţia a oprit mai multe autobuze şi a ridicat actele de identitate ale tinerilor care mergeau din Ungheni şi Orhei în capitală pentru a-şi exprima dreptul la vot. Jurnaliştii spun că au existat sute de sesizări, inclusiv despre persoane înscrise în locuinţe străine, chiar două în casa liderului PLDM, Vlad Filat. Observatorii internaţionali au fost brutalizaţi şi daţi afară din ţară etc. „Comuniştii sunt decişi să ignore imaginea R. Moldova, nu-i interesează cum va fi privită ţara din exterior, ei îşi doresc să câştige alegerile cu orice preţ. De ce Comisia Electorală Centrală nu înregistrează fraudele, nu se autosesizează?”, se întreabă jurnaliştii şi spun că aşteaptă aprecierile observatorii internaţionali despre corectitudinea şi libertatea alegerilor parlamentare anticipate din Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.