Primarul general de Chişinău a votat pentru un viitor european pentru toţi cetăţenii R. Moldova

Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, s-a prezentat la secţia de votare de pe str. Calea Ieşilor, 57 în jur de ora 09.10. Edilul a venit de unul singur. A dat mâna cu toţi jurnaliştii şi membrii biroului electoral. A lăsat două doamne să voteze înaintea lui, apoi a intrat în cabina de vot. După ce şi-a dat votul a declarat jurnaliştilor: „Am votat pentru supremaţia legii, pentru dezvoltare economică, protecţie socială, asigurarea unui nivel de trai decent pentru fiecare cetăţean, pentru independenţa energetică şi pentru un viitor european pentru toţi cetăţenii R. Moldova”. Întrebat ce va face dacă alegerile vor fi fraudate, Dorin Chirtoacă a menţionat că, în caz de depistarea a unor nereguli, observatorii PL, în număr de doi la fiecare secţie de votare, vor da de ştire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.