Primarul de Chişinău va renunţa la mandatul de deputat în favoarea capitalei

Primarul de Chişinău, Dorin Chrtoacă, ce figurează cu nr.2 în lista electorală a Partidului Liberal, a spus că nu va renunţa la funcţia pe care o deţine, decât doar în cazul dacă i se va propune funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune „RTR Moldova”, transmite IPN.

Edilul capitalei, care de luni este degrevat din funcţie, a reiterat că va renunţa la mandatul de deputat şi va reveni la Primărie. Iar cât priveşte funcţia de premier, deşi este convins că PL va accede în Parlament, nu este convins că va avea şi numărul suficient de sufragii pentru a-l putea propulsa în această funcţie.

Dorin Chirtoacă a declarat că va candida pentru un al treilea mandat de primar al capitalei şi are speranţe mari că va câştiga şi viitoarele alegeri locale. „Sondajele arată că oamenii mă văd mai mult cap de administraţie, care gestionează treburile gospodăreşti. Voi continua pe această cale”, a adăugat Chirtoacă.

Primarul capitalei s-a referit la realizările sale în funcţia de şef al administraţiei locale, printre aceste fiind enumerate procurarea troleibuzelor noi, reparaţia străzilor, implementarea tehnologiilor noi la staţia de epurare. Totodată, primarul capitalei şi-a recunoscut ş minusurile, cum ar fi problema maidanezilor, reciclarea deşeurilor, dar şi corupţia în instituţia pe care o conduce. „Este dificil de lichidat birocraţia. Cât priveşte fenomenul corupţiei în Primăria Chişinău, s-a diminuat. Personal m-am implicat în unele cazuri, deşi nu există nici un verdict al instanţei de judecată referitor la cele peste 10 cazuri de corupţie a funcţionarilor din Primărie. Oricum, fenomenul persistă şi mai avem mult de lucru în acest sens”, a conchis Chirtoacă. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.