Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, însoţit de mai mulţi funcţionari moldoveni, a fost oprit de o patrulă a vameşilor germani în timpul unei vizete de lucru în oraşul german Mannheim. Oficialii au fost întrebaţi dacă au ţigări şi bani, transmite IPN.
Dorin Chirtoacă a spus, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că a avut o senzaţie neplăcută când poliţiştii germani au oprit maşina în care se afla şi au întrebat de ţigări.
„Când am intrat în Germania, poliţia ne-a tras pe dreapta. Ne-a întrebat cine suntem, de unde venim, câţi bani avem. Ne-am prezentat, am spus câţi bani avem. Următoarea întrebare a fost dacă avem ţigări şi câte. Ce-i drept, aveam 6 pachete de tigări cumpărate din România. După cum se vede, problema cu ţigările este cunoscută şi în Germania. Cu toată ruşinea, am răspuns la întrebări. Senzaţia nu este plăcută să ştii că asupra ţării din care vii, chiar şi în rândul oficialilor, planează această suspiciune”, a mai spus edilul.
Dorin Chirtoacă a efectuat, în perioada 19-22 martie, o vizită în oraşul german Mannheim, înfrăţit cu Chişinăul.