Primarul cere „Termocom”-ului să-şi mai strângă cureaua

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a efectuat joi, 20 septembrie, o vizită de lucru la SA „Termocom”, cerând de la administraţia întreprinderii să reducă cheltuielile indirecte din tarif şi să negocieze cu CET-urile astfel încât tariful la termificare pentru consumatorii finali să poată fi menţinut la nivelul anului trecut, transmite Info-Prim Neo. Edilul a spus că, dacă va fi nevoie, poate fi prezent personal la discuţiile cu CET-urile. „CET-urile ar trebui să renunţe la o serie de cheltuieli de tarif în aşa fel încât să putem veni sută la sută în întâmpinarea consumatorului şi să nu cerem niciun fel de mărire de tarif. Propunerea este ca Termocom să reducă cheltuieli indirecte, să rămână doar la cele patru componente de funcţionare: achitarea gazului, achitarea salariilor, cheltuieli administrative şi cheltuieli pentru lichidarea avariilor”, a spus Dorin Chirtoacă. Primarul a declarat că există soluţii pentru a menţine tariful la încălzire, în timp ce tariful la apa caldă ar putea să crească. „Aceasta ar fi situaţia pe care am putea să o propunem, aşa încât să ne înţeleagă oamenii cum venim în întâmpinarea lor”, a spus Dorin Chirtoacă. Directorul SA „Termocom”, Mihail Cernei, a declarat că aceste lucruri ar putea fi făcute doar împreună cu furnizorii din sectorul energetic. „Dacă ei nu nu vor ceda, menţinerea tarifului în vigoare pentru consumatorii finali va însemna pierderi enorme la sfârşitul anului şi nu vom avea cu ce plăti furnizorilor”, a spus Mihail Cernei. SA „Termocom” cumpără 75% din agentul termic livrat consumatorilor de la CET-uri. Anterior directorul întreprinderii afirma că încălzirea îi poate costa pe locuitorii Chişinăului 1045 lei/Gcal, cu 16,4% mai mult decât în prezent (898 lei). Calculele au fost enunţate în funcţie de majorările de tarif solicitate de CET-uri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.