Primarul capitalei readuce în discuţii posibilitatea separării deşeurilor solide în municipiu. Analiză Info-Prim Neo

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, readuce în discuţie posibilitatea separării deşeurilor solide în municipiu. El s-a interesat recent în ce măsură ar putea fi reactualizat proiectul de separare a cartonului, sticlei şi plasticului de alte deşeuri menajere. Şeful adjunct al regiei “Autosalubritate”, Alexandru Bajura a declarat că un astfel de proiect a existat în 1999 şi începuse să fie implementat în sectorul Botanica şi pe străzile principale ale oraşului. Rezultatele scontate nu au fost atinse, inclusiv din cauza informării necalitative a locatarilor. Bajura a menţionat că municipalitatea ar putea să revină la iniţiativă, dar proiectul ar urma să fie reluat de la zero. Între timp, containerele speciale pentru carton, sticlă şi plastic au fost deteriorate parţial, putând fi utilizate doar pentru deşeurile menajere. [Construcţia uzinei de prelucrare a deşeurilor solide întârzie] Separarea deşeurilor solide ar fi şi mai oportună în cazul în care în Chişinău ar exista o uzină de prelucrare a deşeurilor solide. În noiembrie trecut autorităţile locale anunţau despre semnarea unui contract investiţional în mărime de 190 mln euro cu Compania italiana STR "Engineering Consulting", selectată dintr-un număr de 11 pretendenţi. Investitorul se angaja să proiecteze şi să construiască uzina, pe un teren de circa 10 ha, timp de 3 ani de la aprobarea documentului de către Consiliul Municipal. Nefiind nici până astăzi votat de aleşii locali, contractul rămâne una dintre multe alte iniţiative care aşteaptă vremuri mai bune în sertarele Primăriei. STR "Engineering Consulting" propune prelucrarea deşeurilor solide prin metoda de compostare, care presupune separarea deşeurilor organice de cele ce nu pot fi supuse prelucrării, şi producerea biogazului, în urma procesului de putrefacţie. Celelalte deşeuri, de regulă, în proporţie de 50%, sunt înhumate. [„Autosalubritate” solicită majorarea tarifului] Separarea deşeurilor solide necesită investiţii importante pe care un buget auster cum este cel al municipiului Chişinău şi le-ar putea asuma cu greu. Pe de altă parte, lipsa unui mecanism eficient de prelucrare şi transportare a gunoiului generează anual cheltuieli nejustificate, pe care le vor simţi în curând şi locuitorii capitalei. Regia „Autosalubritate” a cerut deja majorarea tarifului pentru transportarea deşeurilor de la 2,8 lei până la 5,4 lei, motivând necesitatea prin majorarea preţului la motorină şi prin triplarea în ultimii 20 de ani a volumelor de deşeuri care se acumulează în capitală. Zilnic, din municipiul Chişinău sunt evacuate circa 3,6 mii tone de deşeuri solide cu 90 de autospeciale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.