Incidentul de miercuri seara, 14 octombrie, nu a putut fi preîntâmpinat din cauza numărului mare de participanţi la concertul prilejuit de Hramul Chişinăului, peste 80 mii de persoane. Declaraţia a fost făcută joi, 15 octombrie, în cadrul şedinţei Comisiei municipale pentru situaţii excepţionale, de către şeful secţiei ordine publică a Comisariatului General de Poliţie, Iurie Crijanovschi, transmite Info-Prim Neo.
El a spus că poliţia a lucrat miercuri în acelaşi regim şi a întreprins aceleaşi măsuri de siguranţă ca şi în toţi anii, la diferite acţiuni publice. Potrivit lui Crijanovschi, numărul sporit de participanţi, i-au împiedicat pe poliţişti să identifice individul care a aruncat grenada şi să-l reţină înainte ca acesta să fi avut posibilitatea să comită crima. El a spus că în alte ţări, câd au loc evenimente în masă, sunt utilizate detectoare de metal.
Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că în prezent, nu există indicii precum că ar urma şi alte incidente similare. În opinia lui, faptul că au avut de suferit persoane paşnice, care participau la manifestare, permite calificarea incidentului drept act de terorism.
„Primăria condamnă acul de terorism produs la Chişinău în seara zilei de miercuri, 14 octombrie. Considerăm incalificabil comportamentul celor care au planificat, au organizat şi au comis această crimă. Considerăm că prin aceasta s-a adus o intimidare şi o ameninţare directă populaţiei municipiului Chişinău dar şi a întregii republici, încercând să fie împiedicată populaţia în comportamentul liber şi modul liber de a lua decizii”, a declarat primarul.
„În cazul în care, în spatele acestui act criminal stă cineva, ne dorim să cunoaştem cine este această persoană sau organizaţie, să ştim care îi sunt revendicările, pentru a identifica care e problema şi cu cine are, sau au, problemă cel, sau cei, care au comis această crimă”, a adăugat primarul.
„Ne adresăm Ministerului Afacerilor Interne cu solicitarea de a fi întreprinse măsurile necesare în vederea identificării vinovaţilor. Cerem cetăţenilor să-şi menţină calmul. Este mai mult decât regretabil faptul că şi R. Moldova a intrat pe lista statelor lumii în care s-au produs acte teroriste, însă prin măsurile care s-au luat deja de către reprezentanţii MAI, ai Procuraturii şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi prin măsurile votate astăzi, în cadrul şedinţei Comisiei pentru situaţii excepţionale, se va readuce situaţia normală în municipiu şi republică”, a conchis Dorin Chirtoacă.