Primăria impune restricţii de circulaţie pentru transportul de mare tonaj

Primăria municipiului Chişinău va limita provizoriu, pe timp de caniculă, circulaţia mijloacelor de transport de mare tonaj pe drumurile din municipiu. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, măsura este aplicată în scopul prevenirii deteriorării asfaltului în condiţiile temperaturilor ridicate. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către viceprimarul Vlad Coteţ, transmite Info-Prim Neo. În cazul în care vor fi înregistrate temperaturi ale aerului de peste 30ºC, va fi interzisă circulaţia transportului de mare tonaj (cu greutatea peste 20 de tone) pe căile de acces din beton asfaltic din municipiu, între orele 11.00 şi 18.00. Ţinând cont de restricţiile provizorii stabilite, Direcţia transport public şi căi de comunicaţie va elibera agenţilor economici autorizaţii pentru circulaţia mijloacelor de transport de tonaj mare. Restricţiile instituite nu se referă la mijloacele de transport de călători, de produse alimentare şi de materiale, necesare pentru prevenirea sau înlăturarea situaţiilor excepţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.