Primăria Chişinăului şi Guvernul Moscovei vor face schimb de terenuri şi edificii

Primăria Chişinăului şi Guvernul Moscovei vor face schimb de terenuri şi edificii, conform prevederilor unui proiect de colaborare între administraţiile locale a celor două capitale pentru anii 2008 – 2010. Acest lucru a fost stabilit în cadrul unei întrevederi pe care primarul capitalei Dorin Chirtoacă a avut o cu o delegaţie a Guvernului Moscovei, condusă de Boris Silaev, director adjunct al Direcţiei Relaţii Externe a Moscovei. Potrivit înţelegerii, Chişinăul urmează să pună la dispoziţia Guvernului Moscovei un edificiu, urmând să obţină în schimb un lot de teren pentru construcţia mai multor magazine la Moscova, în care să fie comercializate marfa produsă de producătorii autohtoni. În cadrul întrevederii, interlocutorii au abordat mai multe aspecte ce vizează Programul de colaborare între Primăria Chişinăului şi Guvernul Moscovei pentru anul 2008–10, care va fi examinat de Consiliul municipal şi urmează a fi semnat la începutul lunii septembrie de către primarii celor două capitale. Boris Silaev i-a transmis primarului invitaţia primarului Iuri Lujkov de a vizita capitala Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 860 de ani de la înfiinţarea Moscovei. Programul vizitei delegaţiei Guvernului Moscovei la Chişinău include examinarea chestiunii cu privire la deschiderea în capitala R. Moldova a Centrului cultural-economic „Casa Moscovei”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.