Primăria Chișinău şi subdiviziunile sale vor funcţiona cu uşile închise

Primăria capitalei şi subdiviziunile sale vor funcţiona de marți, 17 martie, cu uşile închise, a anunţat, luni, primarul, Ion Ceban, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN. „Continuăm campania „Stăm acasă”. Rugăm să nu veniți la Primărie, mai ales oamenii în etate, care obişnuiesc să vină la asistenţa socială. Vă informăm că aceasta va fi reorientată la domiciliu”, a precizat edilul.

În contextul situației privind măsurile de protecție cu infecția COVID-19, primarul a anunţat că este ultima întâlnire cu jurnaliștii în format față în față. Din motive de siguranță, a fost anulată și ședința operativă de la Primărie, iar specialiștilor din IT li s-a pus în sarcină să organizeze ședințe online la care să poată participa toţi responsabilii din structurile municipale. Primarul a dat asigurări că, cel târziu până joi, se vor face ședințele online.

De asemenea, la nivel de administrație publică locală a fost creată o Celulă de criză privind monitorizarea situației și sprijinul beneficiarilor de asistență socială. Celula va activa în cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate, din 16 martie, și va consta în monitorizarea zilnică a situației persoanelor în etate și persoanelor cu dizabilități, singuratice (lipsite de suport din partea copiilor, rudelor, altor persoane), precum și informarea beneficiarilor de asistență socială despre măsurile de precauție privind prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19.

Asociaţiile medico-teritoriale din sectoarele oraşului trebuie să asigure trierea pacienţilor la intrare, să pună la dispoziție soluţii dezinfectante şi măşti la necesitate. Primarul precizează că lucrătorii au fost asiguraţi cu măşti, mănuşi, dezinfectante şi termometre. Supravegherea persoanelor aflate în carantină la domiciliu se va face prin telefon.

Ion Ceban a mai comunicat că va fi lansată o platformă de voluntariat, care să ajute persoanele în vârstă, cele cu nevoi speciale sau pe cele singuratice. Voluntarii vor coordona cu responsabilii direcţiilor teritoriale de asistenţă socială. Persoanele din categoriile menţionate pot solicita asistentă la telefoanele Direcţiei generale de asistenţă social și sănătate și ale direcțiilor teritoriale de asistenţă socială.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.