Primăria Chișinău: Demolarea Cinematografului Gaudeamus este autorizată

Lucrările de demolare a Cinematografului Gaudeamus (imobil cu suprafața de 1007,5 metri pătrați) se execută autorizat – anunță Primăria municipiului Chișinău într-un comunicat de presă emis ca urmare a informațiilor apărute, astăzi, în presă despre demontarea acoperișului edificiului, transmite IPN.

Municipalitatea informează că edificiul din str. Vasile Alecsandri, 4 este proprietate privată, începând cu anul 2004. La solicitarea agentului economic, Primăria municipiului Chișinău a emis autorizație de desființare a construcției, încă la 19 august 2016, act administrativ care a fost contestat în judecată de către reprezentanți ai societății civile.

Pe 20 septembrie 2017, instanța a respins cererea de chemare în judecată, stabilind că autorizația de desființare a fost eliberată în mod legal. Pe 27 februarie 2018, Primăria a eliberat Certificat de Urbanism pentru elaborarea Planului urbanistic zonal pentru terenul dat, pentru amplasarea unui complex rezidențial.

Primarul ales, Andrei Năstase, a cerut astăzi viceprimarilor Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu să intervină și să stopeze lucrările de demolare a Cinematografului Gaudeamus. Năstase spune că a încercat de câteva ori să ia legătura cu responsabilii de la Primărie, dar nimeni nu îi răspunde la telefon.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.