Primaria Chişinău acumulează date privind necesităţile financiare ale suburbiilor în anul 2007

Primari din 9 localităţi suburbane ale municipiului Chişinău au fost convocaţi, miercuri, 3 ianuarie, într-o şedinţă la Primăria Chişinău pentru a discuta necesităţile financiare ale autorităţilor locale în anul 2007 pentru dezvoltarea infrastructurii din suburbii. Alţi 9 primari urmează să fie convocaţi joi. Primarul oraşului Cricova, Valentin Guţan a spus că în anul trecut, primăria locală a efectuat mai multe lucrări de reparaţie, inclusiv schimbarea uşilor şi ferestrelor la un liceu. A fost reparată Casa de Cultură, au fost efectuate lucrări de asfaltare. Guţan şi-a exprimat speranţa că în anul curent va obţine surse financiare din bugetul municipal pentru a continua aceste lucrări, dar şi pentru construcţia reţelelor de iluminat într-un cartier nou cu 450 de case. În cazul în care municipiul Chişinău ar accepta să aloce 1 milion de lei pentru reparaţia drumurilor, primăria Cricova ar putea contribui şi ea cu un milion. Bugetul oraşului Cricova pentru anul 2007 constituie 6,3 milioane de lei la venituri şi tot atâtea la cheltuieli. Primarul oraşului Vatra, Igor Caminschi a spus că, începând cu anul 1995, localitatea nu a beneficiat de alocaţii de la bugetul municipal şi s-a descurcat cu forţele proprii. În acelaşi timp, anual transferă 3 milioane de lei în fondul de susţinere a altor localităţi. Prioritare pentru localitate în 2007 sunt finalizarea construcţiei cimitirului, a Centrului pentru tineret, a 2,5 km de canalizare şi 12 mii m. p. de drumuri. Caminschi a solicitat ca din bugetul local surse financiare pentru construcţia Centrului pentru tineret. Totodată, Primăria Vatra solicită să-i fie transmisă la balanţă clădirea băii, construcţia căreia a început acum 15 ani şi nu a fost finalizată. Autorităţile locale ar putea găsi un agent economic care să investească în acest proiect 5 milioane de lei. Propunerile primăriilor suburbane urmează să fie sistematizate şi vor fi luate în consideraţie la distribuirea surselor financiare prevăzute pentru investiţii în localităţile suburbane. Primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu a spus că sursele financiare vor fi alocate în dependenţă de posibilităţile localităţilor şi eforturile depuse de administraţiile publice locale. Potrivit lui Ursu, municipiul Chişinău ar putea beneficia de susţinere financiară de la bugetul de stat. În programul prezentat Guvernului, Primăria solicită circa 800 mil. lei. “Suntem convinşi că circa 300 de milioane vor fi alocate”, a mai spus Vasile Ursu. Potrivit administraţiei capitalei, majoritatea proiectelor publice care sunt implementate în comunele municipiului vor fi finalizate în anul curent. În 2006, pentru realizarea acestora, din bugetul municipal au fost alocate 30 mil. lei, iar pentru a le duce la bun sfârşit mai sunt necesare încă 50 mil. lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.