Primăria municipiului Chișinău a aprobat un calendar-cadru al târgurilor de caritate și de vechituri care vor fi organizate până la sfârșitul anului pe teritoriul orașului. Inițiativa are ca scop susținerea persoanelor social-vulnerabile și a proiectelor de caritate, precizează un comunicat de presă citat de IPN.
Târgurile de caritate pot fi desfășurate de către organizații necomerciale, indiferent de forma de organizare. Târgurile de vechituri pot fi organizate de către grupuri de persoane fizice pe teritoriul orașului Chișinău, conform locului și perioadei stabilite în calendarul-cadru.
Preturile de sector vor stabili locurile de organizare a târgurilor planificate, vor recepționa cererile de la organizatori și vor stabili condițiile de organizare și desfășurare a târgurilor.