Administrația publică locală solicită autorizarea unui depozit la Centrul municipal de plasament pentru refugiați Patria Lukoil în cadrul căruia să recepționeze donațiile și asistență externă, precum și ajutoare de la agenții economici. Cu un apel în acest sens a venit primarul Ion Ceban către Guvern și către Centrul unic de gestionare a crizei refugiaților din Ucraina, transmite IPN.
„În ultima săptămână urmărim o creștere a numărului de persoane cazate și asistate la centrul de plasament „Patria Lukoil”. Astăzi sunt cazate 86 de persoane la acest centru, iar în prezent mai avem locuri de cazare. Totodată, conform planului, avem mai multe centre de plasament pentru a fi activitate în caz de necesitate. Sperăm totuși să se termine acest război cât se poate de rapid”, a declarat primarul Ion Ceban la ședința operativă de la Primăria capitalei.
Potrivit lui, la acest centru pentru refugiați în continuare este asigurată alimentarea de trei ori pe zi. Se oferă asistența medicală și socială la necesitate. De asemenea, refugiaților le sunt oferite pachete cu produsele necesare – alimente, inclusiv hrană pentru bebeluși, și produse de igienă. Însă, spune primarul, rămâne o problemă că Guvernul nu asigură acest centru cu ajutoare din cele acordate de partenerii externi.
„Odată cu decizia Guvernului din 16 martie de a prelua de la Primărie Centrul de plasament de la Moldexpo, în fapt, municipiul Chișinău a rămas fără depozit autorizat”, afirmă primarul Ceban.
Totodată, edilul a precizat că prin decizia Comisiei municipale Situații Excepționale s-a solicitat crearea celulei de criză în cadrul Primăriei capitalei pentru gestionarea eficientă a situației de urgență în municipiu a fluxului de persoane refugiate din Ucraina și pentru fortificarea asistenței medicale în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice municipale.