Primăria capitalei a pornit anchetă de serviciu în cazul străzii Alba Iulia

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a dispus iniţierea unei anchete de serviciu şi efectuarea expertizei materialelor de construcţie folosite la reparaţia străzii Alba Iulia din sectorul Buiucani. La numai 3 luni de la darea în exploatare a străzii reparate, pe o porţiune de 15 metri de drum au apărut fisuri şi gropi, transmite Info-Prim Neo. „Am făcut pe dracu în patru şi am reparat această stradă. Şi pentru ce? Ca la trei luni să apară fisuri şi să se macine asfaltul. Cum să ne uităm în ochii oamenilor şi cum va mai fi crezută direcţia responsabilă pentru reparaţia drumurilor de către populaţie?”, a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul şedinţei de luni, 17 ianuarie, la Primărie. Fisuri pe strada Alba Iulia au apărut la intersecţie cu străzile Paris, Liviu Deleanu şi Piaţa Unirii Principatelor. Şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Veaceslav Ţărnă, spune că lucrările efectuate acum 3 luni nu pot fi numite reparaţie capitală, aşa cum a anunţat Primăria. Reparaţia capitală presupune lucrări de la fundamentul străzii. Or, în cazul străzii Alba Iulia acest lucru nu a fost făcut. „Nu cred că pentru aceşti 15 metri de drum trebuie ponegrită toată echipa de lucru. Cel puţin, e tare neplăcut pentru mine. Doar am reparat şi alte străzi, cum ar fi strada Bucureşti, Ismail, Ciuflea, care nu s-au fisurat până acum, deşi au câte 5 sau 7 ani de când au fost date în exploatare”, a menţionat Veaceslav Ţărnă. Dorin Chirtoacă insistă că termenul de exploatare a unui drum reparat trebuie să fie de cel puţin 5 ani. Măcinarea asfaltului se produce şi pe alte 2 străzi pe care municipalitatea le-a reparat în 2010. Este vorba de strada Trandafirilor din sectorul Botanica şi strada Lech Kaczynski din cartierul Telecentru. Pentru reparaţia străzilor în acest an Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie îi sunt alocate 230 de milioane de lei, atât din bugetul municipal, cât şi din investiţii capitale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.