Primăria are soluţii pentru amenajarea parcului „Valea Morilor”
Peste un an, ar putea începe lucrările de amenajare a zonei de agrement şi a parcului „Valea Morilor” din capitală. Cel puţin trei impedimente stau în calea soluţionării mai grabnice a acestei chestiuni stringente pentru capitală, a anunţat viceprimarul Nistor Grozavu, în cadrul şedinţei serviciilor şi direcţiilor municipale de luni, 23 noiembrie transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Grozavu, până la începerea lucrărilor, trebuie soluţionată problema evacuării apei care se acumulează pe fundul lacului, fiindcă evacuarea printr-un canal subteran până la str. Ion Creangă este foarte costisitoare. Un al doilea impediment este timpul necesar specialiştilor de la Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale pentru verificarea fundului lacului, unde au fost depistate mai multe muniţii din cel de-al doilea război mondial. Al treilea impediment îl constituie solicitarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei de amânare a începerii lucrărilor pe o perioadă de un an, pentru efectuarea studiilor arheologice.
Viceprimarul spune că Primăria Chişinău va anunţa un concurs investiţional pentru amenajarea acestei zone şi că un proiect de decizie, în acest sens, va fi înaintat spre examinare la una din şedinţele următoare ale Consiliului municipal Chişinău. Actualmente, autorităţile locale examinează două variante pentru desfăşurarea concursului - proiectarea şi efectuarea lucrărilor în complex a lacului „Valea Morilor” şi a parcului, până la str. Mateevici, de către un singur investitor, sau participarea mai multor investitori, având la bază un proiect de amenajare care va fi aprobat de Primărie.
În context, primarul general, Dorin Chirtoacă, a solicitat examinarea în prealabil a proiectului cu reprezentanţii Consiliului municipal Chişinău, astfel încât acesta să fie inclus spre examinare şi aprobare la una din următoarele şedinţe. Totodată, Chirtoacă a cerut ca să aibă loc o discuţie cu specialiştii Academiei de Ştiinţe în vederea efectuării de mai departe a cercetărilor.