Primăria ar putea cere 25 de milioane de lei despăgubiri în dosarul Ciocârlia
Primăria municipiului Chişinău ar putea cere despăgubiri de 25 de milioane lei în „dosarul Ciocârlia”. Şefa Direcţiei juridice, Diana Gurschi, a declarat, luni, în şedinţa operativă de la Primărie că suma nu este definitivă. Urmează să se mai facă calcule în baza preţului normativ prevăzut de legislaţie la înstrăinarea terenurilor, transmite Info-Prim Neo.
Dosarul a fost deschis pe faptul înstrăinării la un preţ de 10 ori mai mic decât cel de piaţă a unui teren de 2,4 hectare de pe strada Ciocârliei, care se presupune că aparţine familiei Voronin. În calitate de învinuiţi în dosar figurează fostul primar interimar, Vasile Ursu, şeful Direcţiei funciare, Nicolae Crăciun, şi ex-secretarul interimar al Consiliului municipal, Nicolae Monastarli.
Diana Gurschi a precizat că parţial pretenţiile legate de despăgubiri sunt şi faţă de Moldconstruct Market, care a câştigat licitaţia. Firma nu a construit biserica şi grădiniţa prevăzută în caietul de sarcini pe care şi l-a asumat.
Terenul din strada Ciocârliei a fost expus spre vânzare în iulie 2006, la preţul iniţial de 30 milioane lei. După o lună, Consiliul municipal l-a expus din nou la licitaţie, deja cu 3 milioane lei. Lotul a fost vândut în octombrie, cu 4,5 milioane de lei, deşi a costat nu mai puţin de 30 de milioane.