Primăria anunţă concurs de schiţe pentru monumentul victimelor ocupaţiei sovietice

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziţie privind desfăşurarea unui concurs pentru elaborarea concepţiei monumentului victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei capitalei, viitorul monument va fi plasat pe axa compoziţională a nucleului istoric al Chişinăului, în piaţa principală a capitalei Republicii Moldova. La elaborarea compoziţiei sculpturale se vor lua în consideraţie cele mai bune tradiţii arhitectural-artistice ale monumentelor existente în ţară, precum şi cele internaţionale. Materialele pentru participare la concurs vor fi prezentate secretarului concursului, Sergiu Gatmaniuc, până la data de 19 octombrie 2012. (Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, bir. 204), sau expediate prin poştă la adresa Primăriei municipiului Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83, cu menţiunea: „Concursul „Victimele regimului”. Termenul limită pentru desfăşurarea concursului este 31 octombrie 2012.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.