Primari şi funcţionari publici sunt instruiţi să acceseze fonduri europene

Circa 80 de funcţionari publici şi primari din raioanele Străşeni şi Criuleni au fost instruiţi de către un specialist român cum să acceseze investiţii europene în perioada pre şi post aderare la Uniunea Europeană. Instruirile au loc într-un proiect lansat în noiembrie anul trecut de Liga studenţilor basarabeni din Ploieşti, intitulat „Tineretul – viitorul ţării!”.

Vicepreşedintele Ligii studenţilor basarabeni, Daniel Adam, a spus, la o conferinţă de presă la IPN, că instruirile sunt desfăşurate gratuit. Expertul în atragerea investiţiilor europene, Georgiana Tănase, le povesteşte primarilor şi funcţionarilor locali despre  paşii care trebuie întreprinşi pentru a obţine granturi europene. Expertul le transmite experienţa autorităţilor locale din România din perioada pre şi post aderare la UE, le  comunică inclusiv despre greşelile care au fost comise la acea etapă.

Miercuri, 19 februarie, expertul român a avut o întrevedere cu circa 50 de primari şi funcţionari din raionul Străşeni. Reprezentantul administraţiei publice a oraşului, Alina Cozorez, a spus că au fost prezentate mai multe proiecte implementate în România în domeniul dezvoltării infrastructurii satelor. Sunt proiecte care prezintă un interes sporit şi pentru primarii din Republica Moldova. Majoritatea primarilor au solicitat informaţii despre posibilitatea de a obţine fonduri europene pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii la sate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Proiectul urmează să ajungă în toată raioanele Moldovei, iar primarii şi funcţionarii care doresc să participe la instruire sunt îndemnaţi să solicite ajutorul Ligii studenţilor basarabeni din Ploieşti.

  • daniel adam despre proiect.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.