Un primar din raionul Anenii Noi a fost condamnat penal pentru două episoade de depășire a atribuțiilor de serviciu, fiind obligat să achite peste 800 de mii de lei. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Căușeni, sediul Bender, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii raionului Anenii Noi, în primul caz, primarul a dispus, în anul 2019, demolarea unui depozit privat și vânzarea materialelor de construcție la un preț mic, utilizând ulterior o parte din banii obținuți. În al doilea caz, acesta a indus în eroare Consiliul local și a înstrăinat bunuri imobile ce aparțineau unei persoane juridice, cauzându-i un prejudiciu de 821 de mii de lei.
În unul din episoade, instanța l-a condamnat la cinci ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei și stabilirea unui termen de probațiune de trei ani. De asemenea, i s-a interzis să ocupe funcții publice timp de cinci ani, iar suma obținută ilegal a fost confiscată în favoarea statului.
În celălalt caz, instanța a constatat vinovăția primarului, dar l-a eliberat de răspundere penală în condițiile expirării termenului de prescripție.
În sentința Judecătoriei Căușeni se precizează că este vorba de Victor Gori, primarul comunei Botnăreşti. Acesta nu își recunoaște vina și consideră că nu și-a depășit atribuțiile de serviciu. Anterior, a susținut că deciziile sale au fost luate în interesul comunității.
Solicitat de IPN, Victor Gori a spus că sentința nu este executorie și că va reveni cu un comentariu.