Prima şedinţa la Curtea de Apel în dosarul ex-premierului Filat a fost amânată

Şedinţa la care urmau să fie examinate cererile de apel înaintate de către procurori şi avocaţi în dosarul fostului premier Vlad Filat a fost amânată. Avocaţii au declarat presei că nu toţi apelanţii s-au prezentat în instanţă, transmite IPN.

„Aceşti apelanţi urmau să fie citaţi în mod legal de către instanţă sau de grefier, însă cu părere de rău nu li s-a adus la cunoştinţă dovada citării legale, respectiv şedinţa a fost amânată din vina judecătorilor”, a menţionat avocatul  Igor Popa. Acesta nu a dat detalii cine sunt ceilalţi apelanţi, spunând doar că sunt persoane interesate în acest proces şi consideră decizia prime instanţe ca fiind ilegală şi nemotivată.

Apărarea a mai spus că în cadrul şedinţei de azi urma să ceară ca şedinţele în acest dosar să fie publice. Pentru viitoarele şedinţe urmează să fie invitaţi martori care au fost respinşi de prima instanţă, dar şi martori din Federaţia Rusă, care sunt ex-angajaţi ai unei bănci. Va fi audiat şi primarul de Orhei, Ilan Şor, dar şi omul de afaceri Veaceslav Platon, pe care avocaţii îl vor invita în instanţă să depună marturii, ca urmare a declaraţiilor sale.

Şedinţa a fost amânată pentru data de 27 septembrie.

Prin decizia Judecătoriei Buiucani din 27 iunie, Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenţie şi amendă în mărime de 60 de mii de lei. Magistraţii au dispus şi confiscarea bunurilor care constituie obiectul remunerării ilicite, în valoare de 791 de milioane de lei. Procurorii consideră sentinţa instanţei de fond ca fiind prea blândă în raport cu acţiunile ilicite ale inculpatului şi cer condamnarea ex-premierului la 19 ani de detenţie. Vlad Filat pledează nevinovat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.