Prima şedinţă de judecată în dosarul ex-premierului Filat

Ex-premierul Vlad Filat va compărea marţi, 29 decembrie, pe banca acuzaţilor. Şedinţa de judecată pe prima parte a dosarului, în care politicianul apare ca învinuit, va avea loc la Judecătoria Buiucani, începând cu ora 14.45. Informaţia a fost precizată pentru IPN de către Maria Vieru, ofiţerul de presă al Procuraturii Generale.

Dosarul ex-premierului Vlad Filat a fost trimis în judecată săptămâna trecută. Procurorul anticorupţie Adriana Beţişor a comunicat că suma estimată pe capetele de acuzare expediate în instanţă este de 800 de milioane de lei.

Dacă va fi găsit vinovat pe capetele de acuzare înaintate, fostul premier riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice.
Vlad Filat a fost reţinut în luna octombrie, fiind învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.