Prima înfăţişare în procesul intentat CMC şi primarului interimar de colectivele „Antenei C” şi „Euro TV” va avea loc la 9 ianuarie
La 9 ianuarie curent, la Curtea de Apel va avea loc prima şedinţă de înfăţişare pentru examinarea cererii de chemare în judecată a Consiliului municipal Chişinău (CMC) şi a primarului interimar Vasile Ursu, de către angajaţi ai posturilor municipale „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”.
Ecaterina Stratan, vicedirector al „Antenei C”, una dintre reclamanţi, a declarat pentru Info-Prim Neo că şedinţa urma să aibă loc vineri, 5 ianuarie, dar din cauza că angajaţii nu au făcut procură pe numele avocatului, aceasta a fost amânată pentru marţi, la ora 10.00.
37 de angajaţi ai celor două posturi au solicitat suspendarea de urgenţă a procedurii de vânzare a instituţiilor media respective şi anularea actelor normative premergătoare; anularea dispoziţiilor primarului interimar privind numirea noilor administratori ai posturilor; obligarea CMC şi a primarului interimar la restabilirea condiţiilor normale de funcţionare a instituţiilor; obligarea CMC şi a primarului interimar la repararea pagubei morale în mărime de 100 de mii de lei pentru fiecare reclamant.
CMC a decis la 30 noiembrie, prin votul consilierilor comunişti şi creştin-democraţi, reorganizarea prin înstrăinare a celor 2 instituţii. La 14 decembrie, aceiaşi consilieri au decis organizarea unui concurs investiţional pentru vânzarea „Antenei C” şi „Euro TV Chişinău” şi i-au demis pe administratorii celor 2 posturi. Ambele decizii au fost contestate de angajaţi, organizaţii de media şi politicieni, care le-au calificat drept ilegale şi făcute la comanda politică.